Consideraţii privind proiectul de programă şcolară la disciplina Istorie pentru nivelul gimnazial
Am dat curs solicitării MEN, prin oferirea unui feedback, relevant, sper eu, în urma consultării proiectului de programă şcolară pentru gimnaziu, disciplina Istorie, completând chestionarul pus la dispoziţie pe site-ul Institutului de Științe ale Educației, în intervalul 27 ianuarie -13 februarie 2017. Redau succint, în cele ce urmează, observațiile pe care le-am făcut, în ordinea din formular, completate fiind de luările de poziţie ale unor specialişti consacraţi în domeniul ştiinţei istoriei.
Am citit cu interes şi apreciere discursul rectorului Universităţii Babeș-Bolyai, academicianul Ioan Aurel Pop, intitulat „Meseria de istoric la începutul mileniului al treilea”, rostit în deschiderea primului Congres Național al Istoricilor Români organizat la Cluj-Napoca în perioada 25-28 august 2016.
Am vibrat în special la următorul fragment: „Amatorii de istorie – ingineri, medici, artiști etc. – să fie liberi să se pronunțe despre trecut, să scrie despre trecut, dar să-și recunoască amatorismul, să precizeze caracterul de eseu, de povestire, de impresie al produselor lor. Nici eu, ca istoric, dacă scriu despre medicină sau despre chimie, nu mă pot da drept medic ori chimist! Credibilitatea unui domeniu o asigură exclusiv specialiștii, cei care au fost pregătiți anume să studieze acel domeniu. Și nici dintre specialiști, un contemporaneist nu e bine să se pronunțe științific despre antichitate sau epoca medievală, după cum un medic orelist nu poate lucra la ortopedie, nici un anestezist nu va fi lăsat să opereze”.
Poate nu întâmplător, exact în acelaşi timp cu lucrările renumitului congres, zeci de profesori lucrau la noile programe pentru ciclul gimnazial. În calitate de profesor cu o vechime efectivă la gimnaziu de 17 ani, am aşteptat, cu mare interes şi nerăbdare, proiectul de programă şcolară la disciplina Istorie care va intra în vigoare de la 1 septembrie 2017, pentru clasa a V-a.
Am sperat că va fi un proiect de programă şcolară care să confirme „că prin cunoaşterea istoriei, oamenii învaţă din experienţa înaintaşilor, pentru a evita greşelile şi fructifica mai bine şansele de reuşită”, după cum spunea prof. univ. dr. Ioan Scurtu, preşedintele Secţiei de Ştiinţe Istorice şi Arheologie a Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, într-un interviu acordat Tribunei Învățământului în februarie 2016. Am nădăjduit că afirmaţiile renumitului istoric se vor reflecta în proiectul de programă şi am crezut că pesimismul domniei sale a fost exagerat atunci când, în acelaşi interviu, susţinea că: „Guvernanţii noştri nu vor ca poporul român să-şi cunoască înaintaşii şi să fie conştient de menirea lui. Se doreşte un „spirit de turmă”, un popor ascultător, care să-i urmeze, fără a-şi pune întrebări şi a cere explicaţii. Fiecare român să privească numai la munca lui, îngrijorat că mâine ar putea deveni şomer, sau că i se va scoate casa la mezat că nu are cu ce-şi plăti ratele la bancă.
Aceste elemente definitorii pentru un popor [conştiinţă şi identitate naţională, patriotismul, mândria de a aparţine unei naţiuni, unei civilizaţii, unei limbi, unei culturi şi unei religii] nu sunt şi nu pot fi nici perimate şi nici lipsite de concordanţă cu valorile lumii contemporane. Dovada cea mai clară este faptul că ele sunt cultivate, prin toate mijloacele, în SUA, Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie, Grecia, Italia, Spania şi toate celelalte state civilizate. Drapelul şi Imnul naţional sunt socotite sacre, iar cine îndrăzneşte să nu le respecte este pedepsit pe loc, neacceptându-se niciun fel de explicaţii.
Nu la fel stau lucrurile în România. Aici, drapelul românesc poate fi ars în stradă, Avram Iancu spânzurat în efigie, iar patriotismul este blamat de „societatea civilă”, ca fiind o expresie a naţionalis¬mului şi comunismului, de care trebuie să ne scuturăm cu indignare.
Am sperat astfel că proiectul de programă şcolară pentru gimnaziu, disciplina Istorie, va fi unul inovativ, care va pune accentul pe identitatea națională, pe ideea de patriotism şi mândria de a aparţine naţiunii române. Însă acest mult aşteptat proiect de programă s-a dovedit, cel puţin pentru mine, o mare dezamăgire, aducând o constatare tristă: toate previziunile sumbre ale prof. univ. dr. Ioan Scurtu privind viitorul disciplinei Istorie se adeveresc.
Redau succint, în cele ce urmează, observațiile pe care le-am făcut referitoare la disciplina Istorie, în ordinea din formularul de feedback, parte a procesului de consultare publică pe proiectul de programe școlare:
În primul rând, am sesizat că în definirea criteriilor pentru constituirea grupului de lucru s-au strecurat probabil erori care au determinat o componenţă cel puţin bizară a acestuia. Din cei 19 membri ai grupului, 15 membri au fost selectaţi conform criteriilor şi dintre aceştia numai 6 figurează ca profesori la nivel gimnazial! Ca să fiu riguroasă, dintre cei 6 profesori de la nivel gimnazial, numai 2 membri predau doar la gimnaziu, ceilalţi 4 membri provenind de la colegii naţionale (3) iar 1 de la un liceu teoretic. Restul de 9 membri predau (cel puţin în momentul formării grupului de lucru) la unităţi şcolare care nu au în componența lor gimnazii: licee tehnologice (3), un colegiu economic (1), un colegiu tehnic (1), un colegiu militar naţional (1), un liceu teologic (1), o şcoală profesională (1), un grup şcolar (1).
Obiecţia mea privind componenţa acestui grup de lucru priveşte strict faptul că experienţa colegilor la nivel liceal le-a influenţat abordarea competenţelor, conţinuturilor, exemplelor de activităţi de învăţare etc. rezultatul fiind un proiect de programă şcolară neadecvată la nivel gimnazial.
Şi am venit şi cu o soluţie. Dacă am fi fost întrebaţi, cumva, şi noi, cei de la catedră, cum vedem formarea grupului de lucru pentru gimnaziu la disciplina istorie, aş fi avut cel puţin o idee bună de împărtăşit. În primul rând trebuia avută în vedere experienţa la nivel gimnazial: minimum 10 ani în învăţământ, din care ultimii 4 ani cu activitate la nivel gimnazial. În al doilea rând, aş fi cooptat 1-2 învăţători cu vechime şi activitate consacrată pentru a realiza / asigura o tranziţie coerentă a programei între clasa a IV-a şi a V-a, şi 1-2 profesori de liceu în mod similar pentru tranziţia şi continuitatea gimnaziu – liceu. Şi aş fi multiplicat acest tipar pentru toate disciplinele la care se pretează această tranziţie.
Am vizitat astăzi celebra platformă http://mon.edu.ro, pentru a-mi reîmprospăta unele informaţii privind selecţia grupurilor de lucru. În mod surprinzător, nu mai este funcţională.
Dacă există colegi care se întreabă de ce nu am ridicat această problemă mai devreme, criteriile au fost făcute fără consultare şi nu au menţionat modalităţi de contestare: te încadrai sau nu. La fel ca la concursul de directori de la sfârşitul anului 2016, unele categorii aducătoare de punctaj nu sunt neapărat relevante pentru experienţa din domeniu. Şi am sperat (naiv) că proiectul de programă şcolară va fi ceva bun. A ieşit în schimb o cârpeală cu accent pe istorie universală şi disoluţie a istoriei românilor, în spiritul globalizării care conduce la ştergerea identităţii naţionale.
Consider discutabil criteriul de la punctul 9 din chestionarul de feedback la care, din nou, nu s-a oferit posibilitatea unor comentarii. Precizez că acest punct 9 se referă la nivelul de experienţă pe care îl are respondentul. Dacă la primele tranşe de vechime s-a avut o coerenţă (mai puţin de 2 ani, între 3-5 ani, 6-10 ani), la criteriul unde mă încadrez eu (11-20 de ani) s-au „topit” tranşele de vechime / experienţă. Personal aş fi introdus criteriul gradului didactic pe care îl văd relevant în profilul celui care răspunde chestionarului. Nu am înţeles raţiunea care a condus la introducerea criteriului de vechime „nu e cazul” pentru un chestionar de feedback care se referă la un proiect de programă şcolară care nu este, totuşi, un text facil.
În ceea ce priveşte competenţele generale propuse, am observat că au fost preluate şi reformulate competenţele generale din programa aflată în vigoare prin modificarea exprimării în proiectul de programă. La o simplă lecturare, observăm următoarele corespondenţe între competenţele generale din programa în vigoare şi cea nouă (proiectul de programă) astfel: 1 cu 1, 2 cu 3, 3 cu 2 şi 4 cu 4, unde prima cifră corespunde cu numărul competenței generale din programa în vigoare şi cea de a doua cifră corespunde proiectului de programă. Spre exemplificare, competenţa generală nr. 4 din actuala programă este „Folosirea resurselor care susţin învăţarea permanentă”, iar competenţa generală nr. 4 nou propusă în proiectul de programă este „Folosirea autonomă şi responsabilă a instrumentelor necesare educaţiei permanente”. Prin urmare, nu se aduc noutăţi în privinţa competențelor generale care trebuie studiate în gimnaziu.
Am aşteptat cu interes acest proiect de programă în care să văd o schimbare de perspectivă. Un accent care să se pună pe istoria naţională şi pe ideea de formare a patriotismului. Chiar am crezut că o să regăsesc o competenţă care se referă la patriotism. În schimb, citind şi noua programă de „Educaţie socială”, am observat, cu stupoare, că nu mai există fir de conţinut (nu mai zic de competenţă) în care să se regăsească ideea de patriotism formulată clar şi distinct. Dacă la actuala clasă a VIII-a la Cultură civică, există un întreg capitol dedicat Patriotismului, acum nu-l mai găsim în niciun proiect de programă de istorie sau civică / educaţie socială!
Din nou remarc că nu s-a realizat o continuitate între programa/ conținuturile de la clasa a IV-a cu cele de la gimnaziu (în speţă clasa a V-a). Din nou găsim conţinuturi care se dublează / suprapun între clasele a IV-a şi a V-a. Este vorba acum despre cele din semestrul I de la actuala clasă a IV-a (generaţia pe care s-a testat programa nouă fără manuale de la începutul anului şcolar, sistematic, din 2013 şi până în prezent, cu precizarea că aceşti copii au făcut clasa pregătitoare în anul şcolar 2012-2013 şi atunci nu au avut manuale). Nu am înţeles de ce la clasa a IV-a nu s-a pus accentul pe istoria românilor şi de ce se tot insistă cu conţinuturi de istorie universală amestecate cu cele de civică…
În concluzia intermediară referitoare la modalitatea de formulare a celor patru competenţe generale am observat că se indică mijloacele de realizare numai la nr. 3 prin introducerea prepoziţiei „prin”, în timp ce la competenţele generale 1, 2 şi 4 nu mai există această prepoziţie (pe care am remarcat-o însă la programa de „Educaţie socială” la toate cele 3 competențe generale pe care şi le propune.)
În ceea ce priveşte competenţele specifice am făcut mai multe observaţii după cum urmează:
La clasa a V-a există competenţele specifice dublate: 1.2 cu 2.3. (unde 1.2 arată „Identificarea diferenţelor temporale dintre evenimente şi procese istorice”, iar 2.3 „Stabilirea de asemănări şi deosebiri referitoare la evenimente / procese istorice, pe baza unor surse diferite”).
Competenţa specifică 3.1. este ambiţioasă deoarece este problematică şi cronofagă organizarea elevilor să rezolve în grup ceva la clasa a V-a (3.1 „Asumarea de roluri în grup”). Am mai observat că realizarea unui proiect individual, drept competenţă specifică este introdusă abia la clasa a VII-a la competenţa specifică 4.1 („Realizarea unor proiecte individuale sau de grup prin utilizarea resurselor multimedia”). Din experiența de părinte şi profesor diriginte la gimnaziu, împărtăşesc faptul că la clasele mici (IV, V, VI) elevii nu ştiu să facă un proiect în grup. Toţi vor să fie importanți, toţi vor să fie şefi în grup! La liceu elevii ştiu şi înţeleg mai bine ce este un proiect în grup, care este importanţa rolurilor. Este mai indicat la începutul gimnaziului să înveţe să facă un proiect (deci proiecte individuale) şi apoi să lucreze în grup la un proiect (proiecte de grup). Este o competenţă care se adresează părinţilor care pun mâna pe telefoane să se pună de acord, lucru valabil în mediul urban, şi nici măcar în toate şcolile; în mediul rural, cel mai probabil, această competenţă rămâne neatinsă. Am observat însă că la noua disciplină, Educaţie socială, elevii au introduse în toţi cei patru ani gimnaziu, cel puţin câte o competenţă specifică ce urmăreşte realizarea unui proiect, iar în conţinuturile propuse există câte un domeniu de învăţare planificat la sfârșitul anului şcolar când copiii sunt orientaţi pe activităţi practice. Având materia structurată spre viaţa reală este mult mai potrivit proiectul de grup, ca metodă de evaluare alternativă, la disciplina Educaţie socială / civică. În plus, etapele realizării unui proiect se fac la educaţie socială în a doua jumătate a semestrului al II-lea, conform proiectului de programă. Atunci sunt fixate etapele, copiii învăţând teoretic şi practic ce este un proiect. Din cauza celei de a doua ore nou introduse în planul cadru pentru viitoarea clasă a V-a, în loc să decongestionăm elevii, mai greu îi sufocăm şi punem la treabă toată familia. (Deşi discriminatoriu, m-a străfulgerat un gând: câţi dintre membrii grupului de lucru au copii de nivel primar sau gimnazial? Îmi permit să afirm că nu mulţi, altfel programa ar fi arătat mult mai echilibrată.) Continuând cu exemplificarea la competenţa 4.2 („Utilizarea resurselor multimedia în scopul învăţării”) activitatea de învăţare sugerată de realizarea prezentărilor multimedia, grafice, tabele pentru sistematizarea cunoştinţelor folosind resursele multimedia este exagerată pentru elevii de clasa a V-a care au 10-11-12 ani. Apreciez că a fost „împrumutată”, din nou, de la liceu. Faptul că nu trebuie să pierdem din vedere că această programă se adresează tuturor elevilor, din toate mediile, că nu toţi au acasă un calculator şi o conexiune la internet. În plus abia printre aceste noi programe se introduce disciplina Informatică și TIC, materie obligatorie la clasa a V-a. Aplicaţiile digitale pe care le folosesc elevii au legătură mai mult partea ludică a tehnologiei şi nicidecum cu editarea unui text, realizarea de grafice sau prezentări power-point. Din păcate, nu scăpăm de „nu ştie stânga ce face dreapta” şi nu reiese, cel puţin în această fază de proiect de programă, o coroborare între conţinuturile disciplinelor de studiu.
La clasa a VI-a, jumătate din numărul total de competenţe specifice (1.2, 2.1, 2.2., 3.1. şi 4.1) încep cu infinitivul lung (substantivat) „utilizarea”. Dacă „utilizez” la 5 dintre cele 10 competenţe specifice înseamnă că deja am formate / însuşite / realizate corespunzător: coordonatele temporale, termenii istorici, gândirea critică, dialogul intercultural (sic!). Apoi 2.2 şi 4.2 sunt repetitive din perspectiva ideii de aptitudine critică pe care o au elevii la clasa a VI-a, sau mai bine zis nu prea au; (2.2. „utilizarea gândirii critice în analiza surselor de informare”, respectiv 4.2 „Asumarea critică a unui set de valori recunoscute social”). Activitatea de învăţare de la competenţa specifică 3.3 „completarea unor organizatori grafici care să cuprindă decizii şi consecinţe ale acţiunii umane pe baza resurselor multimedia” ar trebui poziţionată la competenţa specifică 4.1 („Utilizarea informaţiilor cu ajutorul resurselor multimedia”).
Competenţele specifice 3.1, 3.2, 3.3 şi 4.2 sunt competenţe civice, specifice mai ales domeniului educaţiei pentru democraţie (3.1. „utilizarea dialogului intercultural”, 3.2 „Asumarea cooperării în grupuri de învăţare”, 3.3 „Descrierea consecinţelor deciziei şi acţiunii umane, 4.2 „Asumarea critică a unui set de valori recunoscute social”). Nu sunt competenţe de istorie şi nu am înţeles raţiunea pentru care au fost introduse în programa şcolară pentru gimnaziu disciplina Istorie.
Totodată, apreciez că este forţat să introducem ca activitate de învăţare la clasa a VI-a (la competenţa specifică 2.2 „Utilizarea gândirii critice în analiza surselor de informare”) compararea surselor istorice oficiale cu cele neoficiale! Pentru elevi manualul e baza („sursa oficială”) şi netul completarea, pentru cei care au acces la net. Acum depinde de fiecare ce înţelege prin surse „oficiale” şi „neoficiale” şi cum poate un elev de clasa a VI-a să le consulte. Apreciez că mai multe dintre activităţile de învăţare propuse la clasa a VI-a trebuie regândite pentru nivel gimnazial şi trebuie eliminate cele specifice pentru liceu. Oricum, dintre toate clasele de gimnaziu, proiectul de programă de la clasa a VI-a îl consider cel mai neinspirat.
La clasa a VII-a, competența specifică 2.2 este formulată cu ajutorul infinitivului lung (substantivat) „explorarea” care sugerează abordarea de „sus”, „superioară”, „fugitivă”, „superficială”. Mai potrivită ar fi formularea „Analizarea surselor istorice prin utilizarea instrumentelor specifice gândirii critice”. Competențele specifice 3.1, 3.2 sunt, din nou, competenţe de educaţie pentru cetăţenie democratică, şi nu de istorie. (3.1 „Determinarea relaţiilor dintre personalităţile şi grupurile umane în desfăşurarea faptelor istorice”, 3.2 „Prezentarea unor elemente de continuitate şi schimbare în evoluţia sistemului de valori”). Mai mult, elemente din aceste competenţe le regăsim la actuala clasa a VII-a, la educaţie civică, la unitatea de învăţare „Grupul social”. Competenţa specifică 4.3 care indică „Folosirea perspectivelor multiple şi a capacităţilor de analiză critică pentru luarea deciziilor pe bază de argumente şi dovezi pertinente” este forţată pentru gimnaziu. Apreciez că este o competenţă mai potrivită pentru liceu, dar chiar şi aşa, este greu realizat la toţi elevii.
La clasa a VIII-a, la competența specifică 1.1, („utilizarea coordonatelor de timp şi spaţiu în rezolvarea unor situaţii problemă”) una dintre activităţile propuse de „completare a hărţilor tematice însoţite de legendă utilizând simboluri şi culori” este mai potrivită la clasele a IV-a şi a V-a. În sfârşit, am găsit abia la competenţa specifică 2.2 „Argumentarea unei opinii referitoare la un fapt istoric prin utilizarea informaţiilor provenite din diferite surse”, un domeniu de competenţă specific istoriei. Am apreciat că este oportun ca această competenţă specifică să se introducă la toate clasele gimnaziale.
Competenţele specifice 3.2 şi 4.1 se suprapun şi pot fi contopite într-o singură competenţă (3.2 „Realizarea de proiecte care promovează diversitatea socio-culturală”, 4.1 „Realizarea unor investigaţii istorice prin utilizarea resurselor multimedia”). Activităţile propuse la 3.2 şi 4.3 sunt specifice, din nou, domeniului educaţie pentru democraţie şi nu sunt proprii istoriei. Competența 4.3 o apreciez ca specifică domeniului educaţiei pentru democraţie, având în vedere şi sugestiile de activităţi (4.3 „Adaptarea perspectivelor transdisciplinare în abordarea unor probleme sensibile şi controversate de istorie şi în viaţa cotidiană”). Mă simt pusă în dificultate însă la organizarea unei evaluări pe baza acestei competenţe.
Referitor la activităţile de învăţare acestea trebuie regândite (o parte dintre ele) după o reordonare a conţinuturilor şi o reformulare a unei părţi dintre competenţele specifice şi cele generale.
Am remarcat în chestionarul de feedback faptul că spaţiul din formular a fost micşorat la punctul 16, care face referire la sugestiile de conţinuturi noi/ eliminate.
Referitor la modalitatea de împărţire a numărului de ore per an de studiu şi per tip de istorie (a românilor şi universală), am înregistrat o mare dezamăgire în urma studierii proiectului de programă şcolară. Ce am constatat: dacă pe programa actuală avem la gimnaziu un număr total de ore de studiu de 173 de ore (dintre care 105 ore sunt alocate pentru istoria universală şi 68 de ore pentru istoria românilor), în proiectul de programă avem un număr total de ore de 208 ore (dintre care 140 sunt alocate istoriei universale şi 68 de ore istorie românilor). Nota bene: am luat în calcul un an şcolar cu 35 de săptămâni didactice, la clasa a VIII-a existând 34 de săptămâni didactice. Deci nici vorbă de schimbare a ponderii între istoria universală şi istoria românilor, ci se pune şi mai mult accentul pe istoria universală printr-un surplus de 35 de ore.
Ce aş face eu? Înainte de toate aş împărţi altfel istoria universală şi pe cea a românilor. Aş pleca de la cele 35 de ore câştigate per an şcolar prin introducerea celei de a doua ore la clasa a V-a. Dacă pe programa actuală istoria universală are la gimnaziu 105 ore la clasele V-VII, în proiectul de programă are 140 de ore la clasele V-VII, eu aş fi luat numărul total de ore per gimnaziu şi l-aş fi inversat ca pondere, sau l-aş fi făcut cel puţin egal.
În acest context, am recitit un fragment din discursul „Meseria de istoric la începutul mileniului al treilea”, al academicianului Ioan Aurel Pop: „Pe de o parte, suntem atenționați de unii că istoria noastră începe la Tărtăria, la Cucuteni și la Gumelnița, românii fiind cel mai vechi și mai glorios popor din Europa, că suntem daci curați, de la care romanii ar fi învățat latinește; pe de alta, ni se spune de către alții că nu am fost capabili de nimic de-a lungul vremii, că am fost o masă amorfă, că nu avem valori competitive, că toți istoricii noștri au cultivat nu realități, ci mituri naționaliste rușinoase, că nu suntem nici măcar români, că nu avem în trecut momente referință, că marile personalități ne sunt toate mici, că Eminescu a fost xenofob, iar Coșbuc minor, că Ziua Națională este o eroare etc. Nu este de mirare că, mișcându-ne în acest cadru, am ajuns cu istoria noastră de ocară, că disciplina este pusă sub semnul întrebării, iar slujitorii săi blamați.”
Iar afirmaţiile prof. univ. dr. Ioan Scurtu ar trebui să se constituie într-un moment de reflecţie şi punct de plecare în gândirea programei de istorie pentru gimnaziu: „Lipsirea tineretului de cunoaşterea trecutului înseamnă ţinerea lui în ignoranţă, ştergerea orizontului propriu şi promovarea unei stări de incertitudine, de teamă pentru ziua de mâine. Ca urmare, el trebuie să lase în seama altora problemele mari ale ţării, de care se ocupă politicienii, care, la rândul lor, fac „ceea ce trebuie” (adică ce li se cere). Se cultivă astfel înstrăinarea, abandonarea, dezinteresul pentru soarta propriei naţiuni. De aici până la dezintegrare nu mai este decât un pas”.
În concluzie, apreciez efortul general care s-a depus în redactarea noilor programe, dar rezultatul este dezamăgitor în ceea ce priveşte istoria. Prin proiectul de programă s-a procedat la „ruperea” unor conţinuturi din clasa a VI-a şi transferarea lor la clasa a V-a (pe care am aglomerat-o şi umplut-o de realizarea de proiecte şi de competenţe din domeniul educației pentru cetăţenie democratică), s-a „subţiat” materia de clasa a VII-a din care pur şi simplu s-a eliminat „Formarea statelor naţionale” ca şi conţinut. S-au menţinut războaiele mondiale şi s-au introdus conținuturile de la liceu referitoare la „migraţii în lumea contemporană”, „globalizare”, „terorism” ş.a. La clasa a VIII-a a fost păstrată materia iniţială doar că s-a „decongestionat” prin eliminarea următorilor termeni cheie sau conţinuturi: „etnogeneză”, „formarea poporului român şi a limbii române”, „aşezarea ungurilor în Pannonia”, „Transilvania de la voievodat la principat”, „Românii din Basarabia, Bucovina şi Transilvania”, „Memorandumul”, „Anul 1940”… Au fost introduse însă şi conţinuturi noi de genul „Diversitate etnică în spaţiul românesc” la capitolul Evul mediu românesc.
Prin urmare, istoria românilor este defavorizată prin proiectul de programă pentru gimnaziu prin numărul de ore mic (68) comparativ cu numărul de ore alocat istoriei universale (140) şi prin numărul anilor de studiu alocaţi: 1 an pentru istoria românilor (în clasa a VIII-a) şi 3 ani pentru istoria universală (în clasele V-VII). În plus am observat o eliminare a unor conţinuturi / teme de istorie naţională care mă determină să cred că se urmăreşte o amorţire a sentimentului patriotic, o limitare a educaţiei în spiritul respectului pentru faptele de glorie ale înaintaşilor noştri. În numele globalizării am ajuns să eliminăm selectiv (dar bine ales) elementele de conţinut din programa şcolară de istorie a românilor? Având în vedere calendarul „din scurt” al aprobării programelor şcolare, avem toate neşansele să ne trezim cu o nouă programă controversată la 1 martie 2017.
Post scriptum.
După ce am strâns observaţiile făcute în chestionarul de feedback într-un document, am simţit nevoia să cunosc părerea profesorilor mei din facultate, a colegilor de breaslă, de cancelarie, a prietenilor de pe Facebook…
Am avut şansa ca observațiile mele să fie citite de către prof. univ. dr. Ioan Scurtu, a cărui reacţie o redau integral în cele ce urmează. Ea mi-a parvenit prin amabilitatea şi mijlocirea prof. univ. dr. Marian Cojoc, care subscrie acestui punct de vedere:
„Consider că observațiile sunt pertinente, făcute de o profesoară care cunoaște situația concretă din școala românească. Din păcate, obiectivul urmărit nu este cunoașterea istoriei românilor şi educația patriotică, ci crearea unor confuzii, pentru ca elevii să nu mai înțeleagă nimic, şi în final să nu cunoască trecutul poporului român. Aceasta pentru ca ei să nu poată face comparații cu situația de astăzi. De exemplu, cine de astăzi poate fi comparat cu Ion I. C. Brătianu sau cu Nicolae Titulescu? Sau ce rezultate a avut politica economică „prin noi înșine” şi ce rezultate are politica postdecembristă? Sau: în perioada interbelică au fost mari scriitori – Rebreanu, Arghezi, Blaga, Bacovia, Camil Petrescu etc.:, care sunt marii scriitori de astăzi? Ca urmare, sunt convins că alcătuirea comisiei a fost astfel concepută, încât să răspundă „noilor comandamente”.
Speranța este la profesori. Eu la liceu aveam manualul lui Roller, dar am învățat după notițele luate în clasă. Cred că așa se va proceda şi în prezent. Ei cu politica, profesorii cu propria lor conștiință”.
Resursă:
Institutul de Științe ale Educației. Proiectele de programe școlare pentru gimnaziu, in consultarea specialiștilor și a practicienilor. Online: http://www.ise.ro/proiectele-d
Articol publicat în revista „iTeach: Experienţe didactice” în 18 februarie 2017.