Disfuncţionalităţi la clasă

Disfuncţionalităţile majore la clasă pe care le apreciez drept cele mai severe sunt: gălăgia şi neatenţia elevilor, pe fondul lipsei de autoritate a cadrului didactic. Poate că ordinea celor trei repere ale disfuncţionalităţilor ar trebui inversată. Noi suntem primii responsabili de atmosfera din clasă. Sunt sigură că imediat o să se invoce numărul mare de elevi din clasă, mediul familial, unele probleme medicale ale elevilor etc. Este adevărat că şi aceştia sunt factori determinanţi.

Ce gândim atunci când auzim în cancelarie un coleg că totuşi se descurcă la o clasă considerată dificilă sau că un elev mai rebel a reuşit să obţină un rezultat bun la un concurs? Cum reacţionăm când un alt coleg se plânge în permanenţă de exact aceeaşi clasă? Apreciez că tot la noi, profesorii, este „cheia” unei ore perfecte (sau acceptabile).

Cum putem totuşi să rezolvăm disfuncţionalităţile de la clasă?

În primul rând, să nu uităm că noi, profesorii, suntem „dirijorii” şi că de noi depinde clasa. Astfel, scenariul orei trebuie stabilit din timp şi nu trebuie să improvizăm. În acest sens avem deja schiţa lecţiei făcută, materialele auxiliare pregătite, obiectivele bine conturate, aplicaţiile fixate. Trebuie să fim extrem de clari şi concişi în faţa elevilor, să îi atragem. O glumă bine plasată, un suport de text lecturat cu intonaţie, o pauză de la scris vin să formeze o atmosferă propice actului didactic.

În al doilea rând, schema lecţiei trebuie să fie succintă, adică informaţiile standardizate şi adaptate în permanenţă nivelului clasei. Aduceţi-vă aminte că nici nouă nu plăcea să scriem mult! Puneţi întrebări retorice în timpul lecţiei. Întrebările pe care le folosiţi în timpul predării reluaţi-le la evaluarea din ora următoare. Veţi avea satisfacţia să primiţi răspunsuri şi de la elevii mai puţin activi.

În al treilea rând, nu mai puneţi accentul pe transmiterea unui volum mare de informaţii, ci axaţi-vă pe componenta aplicativă şi practică a orei didactice. Aveţi în vedere constant să le daţi elevilor „să facă ceva” cu informaţiile pe care le dobândeşte.

În al patrulea rând, apreciaţi performanţa elevilor, oricât de mică este ea. Folosiţi încurajările şi remarcaţi întotdeauna munca pe care o depun. Un copil criticat în mod constant nu devine un elev mai bun, cu un comportament dezirabil.

În al cincilea rând, implicarea elevilor în activităţi nonformale, în afara spaţiului şcolii, contribuie la întărirea legăturilor colegiale, la omogenizarea colectivului, la creşterea aprecierii faţă de profesori şi la diminuarea disfuncţionalităţilor de la clasă.

În al şaselea rând, colaboraţi cu părinţii. Apropiați-vă părinţii, faceți-i partenerii dvs. Aduceţi-le la cunoştinţă năzbâtiile copiilor cât se poate de repede. Nu se recomandă „contabilizarea” greşelilor elevilor de-a lungul săptămânilor şi „trântirea” lor în public, la tradiţionalele şedinţe cu părinţii. Orice greşeală trebuie sancţionată la timp pentru ca elevul să aibă feedback-ul faptei sale imediat. Sancţiunea tardivă este contraproductivă.

În concluzie, tot în sarcina noastră cade repararea disfuncţionalităţilor apărute la clasă. Nu există profesor să nu le fi experimentat. Dăruirea şi empatia noastră contribuie însă la diminuarea acestora.

error

Vă place acest site? Distribuiţi, vă rugăm :)

error: Content is protected !!