Lecţia de patriotism

În cei 20 de ani de predat în învăţământul preuniversitar, la nivel gimnazial, am încercat să fac din disciplina Istorie o materie cât se poate de atractivă şi de facilă pentru elevii cu vârste între 11 şi 15 ani. În fiecare lună septembrie, aproximativ 100 de elevi de clasa a V-a participă, oarecum temători, la primele lecţii de istorie. Pentru unii dintre ei istoria este sinonimă cu anii (datele istorice) şi li se pare că seamănă cu matematica. Alţii nu ştiu sau au uitat cifrele romane. Mai trist este când întâlnesc elevi care nu au studiat istoria în clasa a IV-a decât sporadic, deoarece în locul orei săptămânale au făcut de regulă română sau matematică. Dinamica populaţiei şcolare ne pune în situaţia de a constata din ce în ce mai mult, la început de ciclu, existenţa unor colective eterogene din punctul de vedere al conţinuturilor asimilate. Prin urmare, este o adevărată provocare să-i determinăm pe elevi să îndrăgească istoria. Acest fapt depinde şi de abilitatea noastră didactică, de empatia şi de priceperea fiecărui profesor.

Cel mai dificil lucru pe care încerc să-l formez la elevi este gândirea critică. Capacitatea de a analiza faptele istorice, de a stabili asemănări şi deosebiri, de a identifica cauze şi de a stabili efecte, de a argumenta un punct de vedere pornind de la un text istoric, sunt adevărate ţinte educaţionale care se regăsesc în programele de specialitate. Sunt ţinte pe care noi, profesorii trebuie să le atingem într-un an şcolar sau într-un ciclu. Mulţumirea finalizării materiei de predat la sfârşitul anului şcolar ar trebui să fie însoţită de mulţumirea formării competenţelor aferente la toţi elevii, în mod unitar. Apreciez că satisfacţia profesională apare dincolo de transmiterea unor conţinuturi impuse. Ea este evidentă atunci când elevii sunt capabili să-şi exprime şi să-şi susţină argumentat opinii personale, când observă fapte cu potenţial istoric în viaţa cotidiană, când stabilesc conexiuni între evenimente disparate în timp şi spaţiu, când identifică caracterul constatat al unor acţiuni de politică internă sau de politică externă ale unor state, când analizează critic anumite fapte contemporane, când se transpun în situaţiile istorice prezentate şi încearcă o înţelegere profundă a semnificaţiilor evenimentelor descrise.

Satisfacţia supremă se conturează în momentul în care observi, simţi, vezi că ai „plantat seminţele patriotismului”. Un exemplu în acest sens este exprimarea unui punct de vedere faţă de evenimentul anului 2018, aniversarea Centenarului Marii Uniri. Varietatea şi profunzimea răspunsurilor elevilor mei mi-a consolidat opinia faţă de misiunea de bază a profesorului de istorie: formarea patriotismului la elevi. Din păcate această misiune fundamentală nu a fost formulată în clar nici în vechea programă pentru gimnaziu, şi nici în actuala programă intrată în vigoare de la 1 septembrie 2017. Parafrazându-l pe prof. univ. dr. Ioan Scurtu, nădejdea formării patriotismului la elevi este la profesori. Cu atât mai mare este satisfacţia profesională cu cât constat că mulţi dintre elevii mei îmi reamintesc în fiecare zi că patriotismul este o stare, o emoţie…

 

Centenarul pentru mine

Ce însemnă pentru mine România? Ea este mai mult decât o ţară. Aceasta este casa mea, locul unde eu m-am născut şi unde mi s-au născut strămoşii.

            Dar m-am întrebat adesea cum arăta oare România de acum o sută de ani, când această ţară se reîntregea în hotarele ei străvechi şi de-abia se năştea ca o entitate naţională de sine stătătoare. În zilele noastre, atunci când suntem supăraţi dintr-un anumit motiv de ordin istoric, economic sau social, şi le cerem factorilor de decizie rezolvarea rapidă a solicitării noastre, nu ne gândim niciodată cum le-a fost românilor care au fost contemporani cu acele evenimente sângeroase, dar şi înălţătoare, care marchează centenarul naţiunii noastre. Azi mulţi oameni nu şi-ar putea închipui viaţa de zi cu zi fără existenţa maşinilor, a telefonului mobil sau a Internetului, sunt atâți români care se înstrăinează de glia strămoşească din nevoia de mai bine şi de progres, dar cum rămâne cu dorinţa de solidaritate, comuniunea cu neamul tău căruia îi aparţii prin cele mai profunde fibre ale simţirii?

            Din fericire mai trăiesc încă printre noi persoane care au fost contemporane cu Marea Unire din anul 1918 şi cu toate celelalte evenimente istorice care i-au succedat acestui eveniment, unii dintre aceşti seniori fiind chiar mai în vârstă decât acest moment care a conturat formarea ţării noastre. Unul dintre aceştia este străbunicul meu (născut în localitatea Gârda de Sus, judeţul Alba, în anul 1916) care le-a povestit bunicului şi tatălui meu că, în zilele premergătoare evenimentului, toţi oamenii din satul lui se bucurau, plângeau de fericire şi doreau să se ducă cu toţii la Alba-Iulia cu trenul, deşi unii nici măcar nu văzuseră niciodată cum arăta acesta. Viaţa era grea în acele vremuri. Alimentele erau puţine, nu aveau decât o cantitate mică de vreascuri să se încălzească în timpul iernilor! Tot el povestea că pe la ţară oamenii (majoritatea ţărani fără pământuri) mâncau o mămăligă „amară” pentru că se simţeau robii altor neamuri, deşi trudeau din zori şi până-n noapte pentru a căpăta şi a păstra o palmă de pământ pentru copii lor, în ciuda oricăror nevoi.

            Se împlinesc acum o sută de ani de la Marea Unire şi cu uimire, dar şi cu neasemuită tristeţe, ne dăm seama că iubirea pentru pământul acesta, deşi nestinsă din sufletul adevăraţilor ROMÂNI, pare pentru unii doar o metaforă golită de conţinut. Şi, reflectând mai în urmă, la acele vremuri de restrişte şi zbucium, când Mihai Vodă, Cuza sau Avram Iancu încercau sa adune poporul acesta mândru într-un hotar unic şi să scuture ţarina străbună de înrobirea atâtor neamuri potrivnice, ca mai apoi într-un 1 Decembrie 1918 să putem deveni România Mare, visul de secole al înaintaşilor noştri, ne dăm seama de sfânta datorie care ne revine, aceea de a duce mai departe cu asumare şi ambiţie fala neamului nostru românesc şi să încercăm să-i asigurăm perenitatea pentru „urmaşii urmaşilor noştri în veacul vecilor!”

C.R.D.,  elev clasa a VIII-a

 

Acum 100 de ani, unul dintre cele mai importante evenimente istorice ale țării noastre a avut loc. Vorbesc desigur despre Marea Unire a României. În ziua de 1 decembrie 1918, provinciile locuite de români s-au unit în formarea unui singur stat naţional, România. Un astfel de eveniment a adunat mii de oameni care au venit să asiste la cum graniţele dintre ţările lor sunt rupte, pentru a forma un stat comun. Noi ne putem doar imagina ce sentimente au avut acei oameni când cea mai mare dorinţă a lor, cea de a se uni, devenise în sfârşit realitate. Îmi imaginez că un copil din acele vremuri ar vedea unirea ca un moment de sărbătoare, o reuşită a românilor de pretutindeni, din moment ce, deşi unii ascundeau din diferite motive acest fapt, românii îşi doreau cu ardoare unirea, dorinţă care cu siguranţă ar fi fost exprimată şi de copii acestora. Din cauza circulării mai grele a informaţiilor în acea perioadă, există posibilitatea ca unii români să fi aflat de unire într-o perioadă mai lungă de timp. Acest lucru nu cred că a schimbat prea mult bucuria şi mândria pe care o aveau toţi românii de pretutindeni. Pentru ei, acea zi a fost o adevărată zi de sărbătoare, care marca marea reuşită a acestora, cea de a forma statul naţional România.

Au trecut aproape 100 de ani de la acel eveniment istoric. Tehnologia a avansat enorm,iar odată cu ea oamenii şi viaţa de zi cu zi a acestora s-a schimbat. Acum avem mijloace de transport şi mijloace de comunicare mult mai rapide şi mai eficiente decât cele din acea vreme. Acum chiar şi cea mai neînsemnată ştire poate fi văzută de o întreagă ţară. Dezvoltarea tehnologică a schimbat în bine modul în care ne sărbătorim ziua naţională. Acum putem urmări cum serbează diferiţi români Marea Unire.

Fiind un copil din zilele noastre, eu cred că Ziua Naţională este o zi în care trebuie să fim mândri că suntem români. Mi se pare uimitor faptul că acum 100 de ani ţara în care m-am născut nici nu exista aşa cum o cunoaştem acum. Sunt de asemenea mândru de ce au putut face românii când au avut cu toţii acelaşi scop şi de faptul că nu s-au oprit până nu au făcut Marea Unire, un fapt ce părea imposibil,o realitate.

Acestea fiind spuse, rămân cu părerea că Centenarul Unirii, moment ce marchează 100 de ani de la Marea Unire, este un moment grandios pentru toată România şi pentru toţi românii.

I.R.M., elev clasa a VIII-a

 

100 de ani… Este atât de mult, şi totuși atât de puțin. Daca mă gândesc bine, este cam cât o viață de om. O viață trăită în pace, libertate şi liniște, așa cum o cunosc eu, sau o viață de sacrificiu, jertfă şi război, aşa cum au cunoscut-o strămoșii mei.

M-au marcat profund cifrele care redau într-un calcul matematic rece numărul soldaților prizonieri, răniţi, morți, şi m-au îndurerat cifrele civililor morți. Îmi imaginez cu groază cum o fată de vârsta me, a trăit acele vremuri. Îmi imaginez, stând comod pe canapea, cum ea alerga îngrozită printre dărâmături, strigându-şi în zadar părinţii… Ne este atât de ușor, crezând că aşa a fost mereu, şi de multe ori nu reușim să conștientizăm cât de importantă este libertatea şi pacea .

Avem datoria să prețuim acele jertfe, să păstrăm veșnic vie amintirea acelor oameni care s-au jertfit pentru un vis. Visul romanilor de pretutindeni, de a trăi între granițele unui stat românesc unit, liber şi independent.

I.S.C., elevă clasa a VIII-a

 

1 Decembrie 2018 – 100 de ani de istorie în care România a cunoscut o serie de transformări profunde, de la Regat la Republica Populară și Republica Socialistă (stat comunist) până la statul democratic şi social din ziua de astăzi. Este fapta istorică a întregii naţiuni române ce reprezintă cea mai mare împlinire din întreaga sa istorie.

În urma înfăptuirii unirii, dezvoltarea țării s-a bazat pe forțe proprii, pe resursele sale naturale și a potențialului sau agricol, nemaifiind exploatate de alte state. Impactul dezvoltării economiei a avut ca efect dezvoltarea învățământului și apariția unor personalităţi care au făcut cunoscute lumii întregi cultura și arta românească: sculpturile lui Constantin Brâncuşi, muzica lui George Enescu, istoria religiilor a lui Mircea Eliade sau scrierile contemporane ale lui Mircea Cărtărescu.

În opinia mea, unirea din 1918 a avut consecințe economice pozitive prin aportul de resurse naturale, umane și teritoriale, crescând puterea economica a României Mari. În același timp, potențialul său economic a fost exploatat mai târziu de Germania nazistă și Rusia comunistă, proces care a stopat dezvoltarea economiei.

Înlăturarea comunismului în 1989 și reconstrucția democratică ar fi trebuit să conducă România către o dezvoltare economică măcar la nivelul statelor din vestul Europei. Personal cred că lipsa de responsabilitate a clasei politice actuale și perpetuarea unor mentalități comuniste mențin România la un nivel de dezvoltare economică și socială care nu fac cinste înaintașilor care au înfăptuit Unirea.

 L.M.A., elevă clasa a VIII-a

error

Vă place acest site? Distribuiţi, vă rugăm :)

error: Content is protected !!