Povestea lui „Clopi”.
Climatul pozitiv la clasă, factor de progres al învăţării

Un vechi proverb chinezesc spune „Dacă vrei un an de belşug, cultivă orez, dacă vrei 10 ani de belşug, cultivă o livadă, dacă vrei 100 de ani de prosperitate, cultivă oameni”. „Cultivarea oamenilor” prin educaţie nu este facilă, dar rezultatele vor recompensa orice efort.

Situaţia de reuşită

Într-o societate mereu critică, în care fiecare găseşte numai punctele slabe ale unei situaţii şi ignoră suveran punctele forte ale aceleiaşi situaţii, nu putem să progresăm. Climatul negativ întreţinut constant, inclusiv la nivel public, este distructiv pentru orice colectivitate, orice individ şi mai ales pentru orice copil. Acelaşi lucru este valabil şi la nivelul unei clase. Un elev criticat la şcoală şi certat acasă îşi pierde încrederea în el. Se uită deseori că elevul trebuie pus în mod constant în situaţie de reuşită. Conform „efectului Pygmalion” (sau Rosenthal, opus efectului Golem), aşteptările pozitive manifestate faţă de o persoană îi modelează acesteia performanţa. Profesorul trebuie să-i reamintească în mod constant elevului că e capabil să progreseze. Avem un obicei, soţul meu şi cu mine, de care încercăm să ne ţinem: când un elev nu a răspuns bine la o întrebare, în cadrul unei evaluări orale, îi mai punem una, diferită sau chiar mai uşoară, la care să aibă şanse sporite să dea un răspuns corect. Pentru fiecare elev există o întrebare la care el să poată răspunde, care să-l valorizeze în faţa clasei şi să-i crească / menţină stima de sine. Este important ca ultima interacţiune elev-profesor să fie una pozitivă. Profesorul nu trebuie să-i dovedească elevului cât e de slab pregătit, ci să-l ajute să-şi definească realist zona proximă de dezvoltare (ZPD), încurajându-l… Răsplata ambilor este un respect reciproc, fundament al colaborării eficiente şi al progresului şcolar.

Existenţa unui climat negativ are asupra elevului un impact devastator, creierul eliberând cortizol, adrenalină şi noradrenalină, care vor determină apariţia unor manifestări de mânie, anxietate şi descurajare. În schimb, prezenţa unui climat pozitiv determină creierul să secrete oxitocină, dopamină, endorfine şi serotonină, care vor determina apariţia unor manifestări de relaxare, mulţumire şi motivare. Simpla mustrare verbală a elevilor, fără identificarea cauzelor comportamentului lor indezirabil, este fără efect, este ca „vorbitul cu pereţii”. De multe ori, noi, părinţii şi profesorii, cădem în păcatul de a corija efectele şi nu cauzele unei situaţii indezirabile.

Grav este când un profesor cunoaşte o situaţie nepotrivită în care este implicat un elev şi evită să colaboreze cu familia, omite s-o informeze, crezând, naiv, că are mai multă autoritate asupra faptelor viitoare ale minorului dacă păstrează sub tăcere faptele deviante ale acestuia. Descalificant este când conducerea unei şcoli determină şi tolerează o astfel de atitudine de ascundere faţă de familie. Numai în colaborare cu familia noi, profesorii, reuşim să ne îndeplinim misiunea de bază, educaţia. Ascunderea faţă de familie a unor fapte reprobabile ale elevului ne culpabilizează. Ca părinte, oricât de supărată voi fi, doresc să fiu informată prompt de orice faptă nepotrivită pe care ar face-o copilul meu la şcoală.

Climatul pozitiv la clasă

Dar cum putem noi, profesorii să obţinem un climat pozitiv la clasă? Nu am pretenţia că sunt singurele, dar propun două posibile soluţii. Aplicate, cu tenacitate şi răbdare, cele două soluţii ar putea fi „cheile climatului pozitiv la clasă”.

Prima soluţie ar fi să stabilim un cadru riguros, previzibil, în care ne desfăşurăm ora, un set de reguli de la care să nu ne abatem. La toate vârstele, copiilor le plac regulile, chiar dacă nu le place să recunoască. Vă prezint câteva dintre aceste reguli, constant aplicate şi testate de-a lungul timpului la clasă care au dat rezultate certe.

• Prima dintre reguli este modalitatea de a saluta clasa. O să gândiţi că nu vă aşteptaţi să încep cu aşa ceva, dar am conştientizat că momentul salutului este foarte important în stabilirea atmosferei la clasă. Momentul de aşteptare, până se ridică toţi elevii, aşteptarea şi impunerea secundelor de linişte deplină, captarea atenţiei tuturor elevilor, rostirea salutului şi primirea răspunsului din partea elevilor, fac parte dintr-un adevărat ritual pe care-l fac la fiecare clasă. Poate dintr-un tic verbal, după salut, obişnuiesc să spun „luaţi loc”. Am avut o reacţie deosebită la salut de la una dintre clasele mele, în urmă cu câţiva ani, când au început să-mi răspundă, spontan şi la unison: „luăm loc”. M-a amuzat micul nostru joc de cuvinte şi nu l-am respins. Devenise un adevărat reflex condiţionat pentru debutul fiecărei ore de istorie, dar şi un barometru. Dacă se întâmpla să fiu supărată pe ei, modificam forma salutului, ei realizând atunci că au întrecut măsura.

• A doua regulă pe care o aplic în mod constant este notarea pe tablă, în colţul din dreapta, a datei şi a paginilor din manual pe care le folosim în ora respectivă. De ce fac acest lucru? Pentru a evita şi limita rumoarea de la începutul predării noii lecţii. Vă sunt familiare interogările elevilor: „în ce dată suntem azi?”, „la ce pagină aţi zis?”, „ce pagină, mă?”, „zi-mi şi mie pagina!” etc. Poate nu realizaţi ce reconfortant este să începi predarea lecţiei noi şi să nu mai auzi astfel de întrebări.

• Niciodată nu intru la clasă fără să-mi fi pregătit schiţa lecţiei în prealabil. O să spuneţi că după 20 de ani vechime şi gradul 1, nu ar mai fi necesar. De la clasă la clasă, de la an la an, chiar dacă am avut acelaşi manual şi aceeaşi programă, tot mi-am pregătit schiţele de lecţie. Le-am adaptat, ajustat, regândit, rescris cu „liniuţă de la capăt”, „bulină”, „punct” şi „săgetuţă”, până când am fost mulţumită de forma finală. Iar certitudinea lecției bine făcute vine de la elevii care placă acasă cu lecţia învăţată din clasă. Acest „pleacă acasă cu lecţia învăţată din clasă” contribuie la satisfacerea a trei nevoi psihologice:

  1. nevoia de competenţă – elevul să se simtă capabil să rezolve sarcinile
  2.  nevoia de autonomie – elevul să decidă singur şi să acţioneze
  3. nevoia de apartenenţă socială – elevul îşi dezvoltă sentimentul de apartenență la grup

Prin urmare, elevii vor fi motivaţi pozitiv să participe la oră, vor fi curioşi să afle noi informaţii, vor rezolva cu uşurinţă sarcinile de lucru, vor interacţiona constructiv cu profesorul şi colegii.

Clopi şi mai cum?

El e Clopi, gardianul liniştii la clasă

Totuşi, cine este „Clopi”, cel din titlu? Este un clopoţel de aluminiu, cu un sunet strident şi panglică roşie. Am început să-l aduc la ore când am realizat că există situaţii în care nivelul de zgomot devenea deranjant, iar ridicatul tonului nu era o soluţie. La început clopoţelul nu avea vreun nume. Îl foloseam ori de câte ori unii elevi îşi „rătăceau atenţia”. Nu a durat mult şi a devenit un adevărat auxiliar. După salut, înainte de a nota absenţii, aşezam clopoţelul pe catedră. Gestul avea valoarea unei adevărate declaraţii: doresc linişte şi atenţie de la toţi elevii! Nu am ezitat să-l folosesc când a fost necesar să impun liniştea la clasă. M-au surprins când au început să mă întrebe cum îl cheamă pe clopoţel? Am înţeles atunci că devenise un element sine qua non în desfăşurarea orei. Fiul meu l-a numit „Clopi” şi i-a desenat o faţă supărată. Treptat am început să-mi desfăşor astfel orele încât nu am mai fost necesar să-l aşez pe Clopi pe catedră.

Cu toate că au înţeles regula, se mai găsesc în fiecare clasă doi-trei elevi care ţin să-mi testeze vigilenţa, să vorbească în acelaşi timp cu mine, să fie neatenţi sau să stea pe smartphone, moment în care Clopi are treabă…

A doua soluţie pentru dezvoltarea unui climat pozitiv la clasă este dezvoltarea coeziunii de grup. Această coeziune a nu se face într-o oră sau într-o săptămână. Este nevoie de timp şi de acţiuni coerente în această direcţie. Colaborarea cu dirigintele clasei, cu colegii de cancelarie şi cu părinţii reprezintă puncte de plecare în dezvoltarea coeziunii la clasă. Realizarea de activităţi non-formale, atent planificate şi cu o participare sporită din partea elevilor clasei, contribuie semnificativ la creşterea coeziunii de grup.

Dintre metodele şi procedeele didactice folosite la clasă elevii mei au conştientizat doar prezenţa lui Clopi. Li se pare natural şi firesc să găsească paginile din manual la lecţia nouă să fie scrise pe tablă, schema lecţiei să fie clară şi concisă, fiecare noţiune nouă să fie înţeleasă din clasă, să fie încurajaţi şi apreciaţi şi să plece acasă cu lecţia învăţată din clasă. Toate tehnicile didactice au rămas „sub acoperire”: li se văd doar efectele, aşa cum se cuvine. Singura vedetă e Clopi!

Un articol de Mirela Roşioru

error

Vă place acest site? Distribuiţi, vă rugăm :)

error: Content is protected !!