O poveste de familie despre Regele Mihai
Cam aşa arăta bunicul meu, Ion N. Roşioru, zis Vârtosu, prin anii 30-40, în uniformă militară. După spusele lui, se născuse pe 8 noiembrie 1909, dar naşterea îi fusese declarată abia la începutul anului 1910, ca să fie încorporat cu un an mai târziu decât ceilalţi. Prin urmare, deduc, îşi va fi efectuat serviciul militar între 1930 şi 1933, înainte de a deveni jandarm; a participat şi la cel de-a doilea război mondial, fiind rănit pe frontul de est; nu ştiu exact de când datează fotografia, dar înclin să cred că uniforma e de jandarm (din anii ’40).
Pe când era doar militar în termen, foarte probabil într-un corp de gardă (ipoteză susţinută de faptul că era înalt şi bine clădit, de unde şi porecla), se afla în gară la Mizil şi prezenta arma pentru onor, la sosirea Trenului Regal; atunci s-a trezit că MS Regele Mihai I al României, pe atunci un copilandru, cam de vârsta de acum doi-trei ani a fiului meu, se repede din tren şi încearcă să i se urce în braţe. Bine instruit, a încercat să-şi păstreze postura, încremenit ca o statuie sau o gardă de la palatul Buckingham, până ce Regele Carol al II-lea a apărut la fereastra vagonului şi i-a spus: soldat, lasă puşca aia şi ia-l puţin în braţe. (Am realizat ulterior că bunicul îi imita vocea regelui foarte convingător. Cum imita, de altfel, toate vocile.) Cu totul copleşit de întâmplare, militarul în termen de pe valea Slănicului a plimbat-o cu demnitate pe Maiestatea Sa prin gară, probabil cu toată solemnitatea cu care încercase, ceva mai devreme, să-şi păstreze poziţia pentru onor. Legenda familială mai susţine şi că toţi care au asistat la scenă s-au uimit cât de bine semăna ţăranul din comuna Mânzăleşti, jud. Buzău, cu Maiestatea Sa, cu care împărţea de altfel zodia şi culoarea ochilor.
Mai târziu, când eu aveam vârsta de acum trei-patru ani a fiului meu, sau vârsta de atunci a Maiestăţii Sale, tata îmi spunea, când plimbările noastre prin orăşelul mei natal ne duceau prin apropierea statuii soldatului necunoscut (foto dreapta), că aceasta îl reprezenta pe, citez, tataie cu puşcă.
După o vreme, statuia devenise, în discuţiile curente din familie, tataie cu puşcă şi atât: metafora încremenise.
În serile lungi de vară, printre recitările de balade din ciclul Novăceştilor, poveşti incredibile sau cântări din fluier, se întâmpla ca repertoriul bunicului meu să scoată la suprafaţă, chiar înainte de 1989, Imnul Regal, pe care l-am auzit prima oară în interpetarea lui: 10 mai va fi de-a pururi / Sfântă zi căci ea ne-a dat / Domn puternic ţării noastre, / Libertate şi Regat…
Povestea despre Regele Copil purtat de-a lungul şinelor de tren de un soi de Sfânt Cristofor în uniformă militară apărea printre multe altele, una mai fabuloasă decât alta, cu bandiţi, animale fantastice, George Enescu, şerpi descântaţi şi chiar nunţi de iele prin văzduh. De Ziua Regelui, la peste trei jumătăți de veac de regalitate în România, deocamdată atât…
(Un articol de Mădălin Roşioru)