Mihai Eminescu, revizor şcolar

În urmă cu 146 de ani, revizorul şcolar Mihai Eminescu  făcea unele constatări  despre starea învăţământului: nu doar transcrierea lor în conformitate cu normele în vigoare le face dureros de actuale…

Iată transcrierea documentului:

Iaşi în 10 august 1875

Raport asupra conferinţelor ţinute cu învăţătorii rurali din judeţul Iaşi

Domnule Ministru,

La conferinţele  ţinute în anul acesta  cu învăţătorii din judeţul Iaşi, s-au prezentat din 54 de învăţători numai 24. Cauzele venirii puţinora numai sunt deosebite. Întâi: subprefecturile respective au întârziat cu trimiterea convocărilor;  al doilea: ploile torenţiale au făcut drumurile nepracticabile şi i-au reţinut pe acasă, mai ales pe aceia care aveau semănături şi n-aveau în grija cui le lăsa; la unii au fost cazuri de boală; în fine cauza principală este faptul că mai în toţi anii trecuţi aceste conferinţe nu s-au ţinut serios ci numai de formă. Credinţa, cum că şi-n acest an au să-ndeplinească numai o formalitate, i-a îndemnat pe mulţi să nu se expună  la cheltuieli, care li s-au părut zadarnice.

Obiectul conferinţelor a fost: parte prelegeri asupra metodei de-a propune diferitele obiecte, ţinute de pedagogi practici – recunoscuţi de la şcolile din Iaşi, parte în prelegeri, ţinute de învăţătorii rurali înşişi, parte în convorbiri exegetice asupra metodologiei.

[…] Din prelegerile învăţătorilor rurali am putut vedea însă mari lipsuri atât în privinţa metodei cât şi a cunoştinţelor. Cunoştinţele lor constă în genere în vorbe moarte, a căror realitate vie n-o pricep. Sigur că în această privinţă nu sunt pe atâta ei de vină, precât sistemul învăţământului, de sub al cărui regim au ieşit. Am văzut la mulţi dintre ei silinţa de a fi metodici; la unii am observat o metodă firească, rar privilegiu pe care natura îl dă învăţătorilor născuţi […]; am văzut la alţii o mai mare măsură de cunoştinţe pozitive; dar peste tot nu pot zice că acestea ar fi fost suficiente. Lipsa absolută de mijloace pedagogice, lipsa unei foi învăţătoreşti în România se simte la fiecare pas. Cei mai buni ştiu ceea ce au învăţat în şcoală, mai mult nu. Cărţile didactice, câte sunt la noi, sunt pentru licee; ele presupun în mare parte explicări simultane ale profesorilor; termenii şi stilul lor fac nefolositoare lectura acestor cărţi pentru învăţătorii rurali. Ei n-au ce citi chiar dacă ar voi. Noţiunile lor din ştiinţele naturale de exemplu sunt aproape nule, deşi aceste ştiinţe tocmai sunt mijlocul cel mai puternic al învăţământului intuitiv şi adevărate izvoare de cunoştinţe practice şi pozitive. Deşi programul şcolilor noastre rurale e încărcat cu aceste ştiinţe (ba chiar cu dreptul administrativ) totuşi pentru a-i face apţi pe învăţători la propunerea unor asemenea cunoştinţe nu există până astăzi un singur mijloc, nici măcar un organ periodic, – căci notatele manuscrise din şcoala normală, făcute sub dictarea unor profesori, adesea mediocri, nu mi-au părut îndeajuns.

Atrăgându-vă atenţia asupra acestor lipsuri, vă rog totodată, Domnule Ministru să binevoiţi a hotărî, dacă n-ar fi bine ca aceste conferinţe să se ţie pe viitor în feriile [zilele libere – n.n.] Crăciunului şi ale Paştilor. Atunci petrec în genere în Iaşi profesorii de la institutele secundare, din mijlocul cărora s-ar găsi mulţi, a căror metodă ar putea servi de model învăţătorilor rurali şi ale căror prelegeri le-ar putea îmbogăţi cunoştinţele.

Revizor şcolar:

M. Eminescu

 

Domniei  Sale,
Domnului Ministru  de Culte  şi  Instrucţiune Publică