creditorial

TEMA ZILEI: Anonimizarea rezultatelor la examenele naționale

Anonimizarea rezultatelor elevilor la examenele naţionale (Evaluarea Naţională şi Bacalaureat) ține strict de respectarea unor prevederi legale. Măsura ar fi trebuit să se aplice încă din anul 2016, când a fost adoptată.

La fel de legală este şi obligaţia profesorilor de a nu divulga rezultatele obţinute de elevi colegilor acestora. În acest caz, însă, am constatat că degeaba le-am dat testele elevilor fără a comunica cu voce tare notele obținute: aveau ei grijă să le strige în gura mare în clasă, pentru ca apoi să se laude, în pauze, prin curtea școlii! Prin urmare, anonimizarea pe care profesorii sunt obligați s-o aplice la clasă în mod curent a fost ocolită aproape sistematic chiar de către elevi. Elevii care nu-și divulgau notele primite erau de regulă cei nemulţumiţi de rezultate. Cei mai timizi, care nu-și etalau notele obținute, dacă erau întrebați, răspundeau foarte prompt în situaţia unei note onorabile pentru ei!

Câți dintre noi nu am văzut postate pe Facebook diplome cu premii, distincții și cupe obținute de elevi la diverse concursuri, olimpiade, competiții sportive sau diplomele de la sfârșitul anului şcolar (uff!)? Câți dintre noi am dat „like” sau „ador” și am scris „felicitări” după astfel de postări ? Este doar bucuria legitimă a părintelui și satisfacția meritată a copilului de a-și spune povestea succesului. Nimic nu va împiedica elevul și părintele să-și „strige” bucuria în fața cunoscuților și a familiei, inclusiv pe rețelele de socializare… Nicio corectitudine „politică” n-ar trebui să împiedice asta.

Adevărata controversă ar putea rezulta, însă, din alte aspecte.

De ce nu s-a aplicat până acum anonimizarea rezultatelor, deși au existat prevederi legale încă din anul 2016? De ce s-a anunțat aplicarea acestei măsuri abia în anul 2020, chiar în timpul desfășurării examenului de evaluare națională? De ce rămâne sentimentul unei aplicări improvizate? De ce se perpetuează, şi astfel, impresia de precaritate a organizării sistemului de învățământ? De ce asupra elevilor, profesorilor și părinților planează mereu spectrul modificărilor anunțate în ultimul moment?  De ce nu avem încă o politică educațională bazată pe predictibilitate?

 

Mirela Roşioru

 

error: Content is protected !!