Cum le predau elevilor domnia lui Ştefan cel Mare: superputeri de azi şi de ieri
„Cultura generală este ceea ce îţi rămâne după ce ai uitat tot ce ai învăţat”, spunea (după unele surse) Grigore Moisil (iar după altele Edouard Herriot, Emile Henriot sau un pedagog japonez care era de fapt o suedeză cu nume englezesc, Ellen Key). Plecând de la această afirmaţie perfectă a culturii generale, am experimentat, de-a lungul timpului, multe metode, tehnici şi strategii de predare-învăţare, astfel încât istoria să devină o disciplină favorită a elevilor mei.
Este sigur că elevii mei o să uite, peste un timp, anii de domnie, numele tratatelor de pace, semnificaţia unor alianţe, măsurile de politică internă etc. Dar nu o să uite cât de uimitoare a fost victoria lui Ştefan cel Mare în bătălia de Vaslui, din 10 ianuarie 1475. Cum îi fac pe elevi să conştientizeze importanţa acestei victorii contra Imperiului otoman condus de sultanul Mohamed al II-lea Cuceritorul, astfel încât să nu o uite? Folosesc extrapolarea, comparaţia şi maieutica.
Le solicit, mai întâi, să-mi numească mari puteri din zilele noastre. Evident că elevii se întrec în a le enumera. Şi le identifică extrem de bine pe aceste mari puteri, aflate pe mai toate continentele, numindu-mi şi liderii politici ai zilelor noastre. Este uşor să-i faci pe elevi să înţeleagă anumite evenimente din trecut printr-o simplă raportare la realitatea cotidiană. Apoi le cer să-mi reamintească de ce sultanului Mohamed al II-lea i se spune „Cuceritorul”. Elevii, care au aflat deja această informaţie de la domnia lui Iancu de Hunedoara, sunt foarte dornici să-mi explice cum dobândise Mohamed acest supranume la 21 ani, după ce reuşise să cucerească Constantinopolul şi ce mai rămăsese din Imperiul bizantin. Le explic de ce armata otomană a fost condusă, în iarna lui 1475, de un paşă întâmplător numit Soliman / Suleiman. De când cu telenovela cu acelaşi nume trebuie să le fac mai mereu precizarea că nu este vorba despre sultanul Soliman / Suleiman Magnificul (1520-1566), dându-le elevilor, într-o scurtă paranteză, şi câteva explicaţii despre domnia acestuia. Revin apoi la tema noastră şi le solicit să-mi reamintească ce este „tactica pământului pârjolit”. Îi rog să precizeze care este domnitorul român despre care sunt menţionate informaţii certe că a aplicat această tactică. Apoi le arăt pe harta istorică locul bătăliei de la Vaslui şi le explic tactica aplicată de Ştefan cel Mare, dar şi semnificaţia denumirii de „Podul Înalt”. Le cer să-şi imagineze cum ar fi să calce pe pământul unde chiar a avut loc acea bătălie şi revin asupra localizării ei pe hartă. Le descriu bătălia şi îi menţionez consecinţele. Fac schema lecţiei punând întrebări din ce am explicat, contribuind astfel la construirea unei atmosfere euristice în clasă.
Invariabil, închei expunerea cu următoarele afirmaţii retorice: „Realizaţi ce domnitor am avut în Moldova în secolul al XV-lea? Un lider al unei ţări mici care a reuşit să înfrângă armata superputerii lumii de la acel moment? Vă daţi seama cât de popular a devenit Ştefan? Înţelegeţi cum se vorbea despre Ştefan la curţile tuturor regilor şi împăraţilor lumii? Realizaţi că victoria de la Vaslui a fost acum 545 de ani? Ce conducători am avut! Ce lideri! Imaginaţi-vă cum ar fi astăzi să avem conducători care să semene cu Ştefan cel Mare! Totul ţine de atitudine, patriotism şi strategie. Nu contează cât de puternic este inamicul. Istoria ne învaţă, nu o dată, că buturuga mică a răsturnat carul mare”.
Mirela Roşioru
