Adevărata sărbătoare a cadrelor didactice…

…nu este nici 5 octombrie, Ziua Internaţională a Educaţiei, nici 5 iunie, Ziua Învăţătorului, în care festivismul obligatoriu, de paradă şi la grămadă, îmi alungă, mie, cel puţin, aproape orice bucurie. Sigur, au importanţa lor, teoretic e bine că există, deşi în practică sărbătorirea lor se dovedeşte, constant, doar o altă corvoadă a anului şcolar, ca un elan pionieresc supravieţuit din vremuri revolute, artificial şi superficial, rupt de realitatea profesiei: un formalism găunos şi păgubos, o simplă bifă într-o agendă, de raportat cu mândrie patriotică mai sus, o hârtie inutilă de adăugat la un alt dosar irelevant, fără mare sens, coerenţă sau impact, căreia nu e eficient energetic nici măcar să i te mai opui: mai simplu e să aştepţi să treacă, eliberându-ţi mintea şi, mai ales, sufletul…

Noroc că există, ca o contrapondere firească şi autentică a acestui gen de festivism ratat din start, focurile nevăzute-neauzite de artificii ale bucuriilor împărtăşite.

În calendarul emoţiilor mele un loc deosebit e ocupat de perioada de început a vacanţei de vară, când abia îndrăzneşti să te odihneşti, parcă neîncrezător, şi consimţi să-ţi admiţi, în parfumul din ce în ce mai stins al teilor şi-n arşiţa gălăgioasă de oraş turistic, oboseala acumulată peste an. E greu şi să te odihneşti, după ce-ai tras de tine în toate părţile, tot anul. Încă vrei să rezolvi una, alta.

În acele momente te înviorează, invariabil, suflul inaugural al postărilor de pe Facebook ale foştilor elevi care îţi dau o veste bună: Am început studiile la…

Şi, brusc, viaţa ta de profesor îşi recapătă sensul şi coerenţa. Dintr-o dată, te umpli de mândrie, trăieşti prin procură zeci de vieţi tinere, optimiste, la început de drum, care-şi îngăduie să viseze şi chiar să reuşească orice. Aproape că uiţi (sau îţi ierţi) uzura, osteneala, dezamăgirile, regretele, îndoielile: totul pare să fi meritat din plin. Bucuria absolvenţilor e contaminantă, aproape ca o pandemie de vară, dar una selectivă, rezervată numai cadrelor didactice! Revin, buluc, fără nicio distanţare sau mască, toate amintirile, de regulă pozitive (iar am greşit cuvântul: pentru generaţiile viitoare, dau aici în scris că, în 2020, pozitiv era ceva negativ). E greu să determini exact ce contribuţie ai avut în devenirea unui fost elev, dar te simţi îndreptăţit să te bucuri alături de el, şi nimeni nu te poate scoate din această stare care te valorizează, îţi consolidează rostul pe această planetă. Uneori, din fericire mult mai rar, suferi alături de un absolvent care nu şi-a atins obiectivul. Dar şi aşa îi eşti alături, exact ca în trecut. Şi-i vei fi, probabil, alături şi pe viitor: profesor pe viaţă, diriginte pe viaţă. Iar dacă te va pomeni de bine sau te va mai băga în seamă şi peste ani, iarăşi te vei bucura. Aceasta e adevărata ta sărbătoare, şi nu ţi-o poate lua nimeni: o chestiune de suflet, intens personală, fără nimic formal. Şi, ca orice cuvenită sărbătoare, se întemeiază pe o împărtăşire şi pe o făgăduinţă de răscumpărare… Într-o lume în care toate par de mântuială, mântuirea redevine posibilă, speranţa şi încrederea în oameni se re-autorizează, se re-instituie, se re-generează.

În 2018, la despărţirea de prima mea promoţie în calitate de diriginte, aşternusem, sub imperiul emoţiei, câteva versuri patetice pe hârtie (pentru o piesă muzicală pe care nu am apucat s-o finalizez, dar care încă îmi cântă în minte). Din fericire în franceză. În Muntele vrăjit, Hans Castorp abia în franceză e în stare să-şi deschidă sufletul. În şcoala respectivă aflasem, de la o colegă recent pensionată şi revenită în vizită, că elevii mei puteau să dea uitării toată franceza învăţată cu mine, dar n-aveau niciodată să uite dacă fusesem (sau nu) om bun, dacă avusesem sau nu dreptul la încrederea lor. Cu trecerea anilor, detaliile se estompează, rămâne o impresie, o judecată sumară. Alături de certitudinea că nu se ştie niciodată cine de la cine învaţă: lecţiile sunt mereu reciproce.

Îndrăznesc să le redau aici, abia cifrate. Se potrivesc cu solemnitatea clipei. Adevărata sărbătoare a cadrelor didactice este bucuria reuşitei elevilor, marea re-creaţie a lumii.

Leçon de vie

– Bonjour, mes élèves !
– Bonjour, professeur !
– Quels sont vos nouveaux rêves
Qui vous chauffent le cœur ?

À plus tard, mes élèves
À bientôt, mes amis
Vos mains ne se lèvent
Plus aujourd’hui…

Asseyez-vous un peu, s’il vous plaît,
Au carrefour timide de nos vies,
Racontez-moi tout ce qui s’est passé
Depuis que vous avez grandi et que vous êtes partis.

Et donnez-moi de vos nouvelles,
De vos poèmes et de vos romans surréels,
Dites-moi encore une fois que vos ailes
Immatérielles sont déjà plus larges que le ciel !

– Bonjour, mes élèves !
– Bonjour, professeur !
– Quels sont vos nouveaux rêves
Qui vous chauffent le cœur ?

Au revoir, mes élèves
Salut, mes amis !
Vos mains se lèvent
Et la mienne aussi…

Ce n’est qu’en étudiant qu’on devient étudiant ;
Ce n’est qu’en commandant qu’on devient commandant.
Mais on ne devient enseignant qu’en saignant.
On ne voudrait pas l’être ou le faire… Et pourtant…

Car aujourd’hui encore je ne saurais que dire
Et aujourd’hui encore je ne saurai que faire
La parole que je cherche n’a pas de dictionnaire
Ma phrase n’a toujours pas retrouvé de grammaire.

– Bonjour, mes élèves !
– Bonjour, professeur !
– Quels sont vos nouveaux rêves
Qui vous chauffent le cœur ?

Au revoir, mes élèves
Salut, mes amis !
On prend la relève
Et je vous remercie…

Je ne sais toujours pas comment fuir
Devant les questions indiscrètes
Ou les sursis de l’âme
Devant la force d’un sourire
(Je peux aller aux toilettes ?)
Répondre, c’est  toujours le drame !

Les notes que je veux donner sont de musique.
(Qu’est-ce que vous avez préparé pour aujourd’hui ?)
C’est vrai, car je me sens un peu trop nostalgique,
Et l’on n’est jamais prêt pour les leçons de vie.

Je cherche dans le dico des sentiments
Et je ne vous souhaite que du bonheur !
Au revoir, mes enfants !
– Au revoir, professeur !

Aceasta îmi este autobiografia, pe care o dau, o susţin şi o semnez.

Mădălin ROŞIORU


error

Vă place acest site? Distribuiţi, vă rugăm :)

error: Content is protected !!