consiliere şi orientarefrancezăjurnal de catedrăorientare în carierătradiţii

Liceele militare în Franţa şi în România: o comparaţie şi mai multe conexiuni

Începând cu anul 2006, cele şase licee militare din Franţa sunt numite, generic, „licee ale [Ministerului] Apărării” [lycées de la Défense]; înainte erau numite, tot generic, licee militare, denumire pe care unele şi-o păstrează şi astăzi, în mod oficial. Ele ţin de actualul Minister al Armatelor (al Forţelor Armate) [Ministère des Armées]. Liceul Naval din Brest ţine de Forţele Navale (Marine Nationale), cel din Grenoble-Montbonnot, denumit École des pupilles de l’air 749 « Élève Jacques Lorenzi », pe scurt EPA, ţine de Forţele Aeriene (Armée de l’Air… et de l’Espace, din 2020), iar liceele militare din Autun, Aix-en-Provence, Saint-Cyr şi La Flèche (acesta din urmă fiind numit Prytanée National Militaire, de la pritaneu, πρυτανεῖον, prutaneîon, sediu al democraţiei ateniene, simbol al permanenţei cetăţii şi altar al focului sacru), ţin de Forţele Terestre (Armée de Terre). În trecut au existat, desigur, şi alte licee militare.

Liceul Naval din Brest (Franţa)
Liceul Naval din Brest (Franţa)

În România, cele cinci licee militare din prezent se numesc Colegii Naţionale Militare şi ţin de Forţele Navale (Colegiul Naţional Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanţa), de Forţele Aeriene (Colegiul Naţional Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia) sau de Forţele Terestre (Colegiul Naţional Militar „Dimitrie Cantemir” Breaza, Colegiul Naţional Militar „Ştefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc, Colegiul Naţional Militar „Tudor Vladimirescu” Craiova).

Vocaţie

Principala diferenţă dintre liceele militare din Franţa şi din România constă în vocaţia lor. În Franţa, ele au o dublă vocaţie: cea dintâi este de a le oferi copiilor de militari (sau alţi angajaţi ai guvernului) posibilitatea de a beneficia de o educaţie de calitate, în pofida mobilităţii pe care o pot avea părinţii lor, în chip de compensare a greutăţilor şi privaţiunilor pe care o carieră în armată le presupune sau de recunoştinţă a statului faţă de angajaţii săi.

În acest sens, liceele militare din Franţa amintesc de Şcoala Fiilor de Militari din Iaşi, o instituție militară de învățământ liceal, prima de acest tip din Armata României, înființată prin Înaltul Decret Regal nr. 1283 din 19 iulie 1872, cu obiectivul „de a da creștere și educație completă fiilor de militari de orice grad, al căror serviciu îndelungat și nepătat le constituie un drept la recunoștința țării”. În 28 martie 1908 Şcoala Fiilor de Militari s-a transformat în Liceul Militar Iași, iar din 1929 s-a numit Liceul Militar „General George Macarovici”. În 1948 s-a desființat, odată cu celelalte licee militare existente la acea vreme. Ansamblul clădirilor care au aparținut instituţiei, unde funcționează în prezent Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. I. Czihac”, a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Iași din anul 2004. Clădirea principală se poate vedea pe bulevardul Carol I (mai cunoscut sub denumirea de Copou), vizavi de Muzeul Militar Naţional „Ferdinand I” şi de Monumentul Regimentului 7 Roşiori şi mai sus de Casa Junimii (sau Muzeul Vasile Pogor).

Ca o paranteză, doctorul Iacob Czihac a înfiinţat, în 4 noiembrie 1832, Spitalul Clinic Militar de Urgență Iași, care în prezent îi poartă numele; tot lui i se datorează, printre altele, şi Manualul de instrucţie al soldaţilor sanitari.

Printre absolvenţii acestei şcoli se numără Teodor Tăutu (1868-1937), general de infanterie, erou al Primului Război Mondial, Eugeniu P. Botez (1877-1933), ofițer de marină, membru corespondent al Academiei Române (din 1922), întemeietor al Ligii Navale Române, cunoscut sub pseudonimul literar Jean Bart, Emil Gârleanu (1878-1914), prozator, regizor, scenarist de film și jurnalist român, Constantin Sănătescu (1885-1947), general de cavalerie, prim-ministru al României (1944), șef al Marelui Stat Major al Armatei Române (1944-1945), şi Gheorghe Mihail (1887-1982), general de infanterie, șef al Marelui Stat Major al Armatei Române (1940, 1944). Comandorul Eugeniu P. Botez îl avusese învăţător pe Ion Creangă, la Școala de băieți nr. 2; prin el pătrunde şi dobândeşte prestigiu terminologia maritimă în literatura română.

Noua revistă a Colegiului Naţional Militar „Alexandru Ioan Cuza”, Jurnal de bord, îi omagiază, prin denumirea aleasă, periplul de instrucţie la bordul Navei-Şcoală, Bricul „Mircea”. Pe drumuri de apă, În Deltă, Peste Ocean, Schiţe marine din lumea porturilor şi mai ales Europolis sunt alte titluri relevante.

Un parcurs asemănător a avut Şcoala Fiilor de Militari din Craiova, înfiinţată în 1881, transformată în 1902 în Gimnaziul Fiilor de Militari „D. A. Sturdza”, apoi evacuată la Iaşi în timpul Primului Război mondial, clădirea din Craiova devenind spital de răniţi. Între 1918 şi 1948 la Craiova funcţionează Liceul Militar „D. A. Sturdza”, fiind urmat, între 1978 şi 1998, de Liceul Militar „Tudor Vladimirescu”, ale cărui tradiţii le reia, din 2016, actualul Colegiu.

În Franţa, programa şcolară este conformă reperelor stabilite de Ministerul Educaţiei Naţionale. Pentru copiii de militar sunt rezervate 70 % din locuri, pentru cei ai angajaţilor civili ai Apărării şi ai funcţionarilor din alte ministere cel mult 15 %, restul de 15 % fiind destinate bursierilor, indiferent de profesia părinţilor, în cadrul planului „Egalitate de şanse”. Selecţia se realizează pe bază de dosar de către comisii de admitere cu criterii specifice fiecărei categorii de forţe armate, şi nu pe baza unui concurs de admitere ce urmează unor etape de recrutare şi selecţie, ca în România. Liceele din Autun şi Montbonnot-Saint-Martin (lângă Grenoble) au şi clase de gimnaziu, pe când cele din Brest, Aix-en-Provence, La Flèche şi Saint-Cyr, doar clase de liceu.

Cea de-a doua vocaţie a liceelor militare din Franţa corespunde vocaţiei unice a liceelor militare din România, şi anume furnizarea de candidați pentru învățământul superior militar; în România aceasta este obligatorie, prin contractul semnat la începutul studiilor liceale, iar în Franţa se realizează prin prezenţa în liceele militare a unor clase pregătitoare pentru marile şcoli (CPGE). Aceste clase sunt opționale dar extrem de utile, reprezentând o alternativă a învăţământului francez la aşa-numitele „meditaţii” (pregătiri private) din România, destinate exclusiv absolvenţilor care ALEG o carieră militară. Academiile militare din Franţa sunt: Şcoala politehnică, Şcoala specială militară de la Saint-Cyr (ESM Saint-Cyr), Şcoala navală, Şcoala forţelor aeriene, Şcoala naţională superioară de tehnici avansate din Bretagne (ENSTA Bretagne) şi Școala națională superioară  de ingineri de infrastructură militară (ENSIM).

Deşi se numesc doar Şcoală, sunt instituţii prestigioase de învăţământ superior. În România, instituţiile de învăţământ superior sunt repartizate între categoriile de forţe armate, precum Academia Navală „Mircea cel Bătrân” din Constanţa, Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu sau Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă” din Braşov (AFA), cărora li se adaugă Universitatea Naţională de Apărare „Ferdinand I” (UNAP), Academia Tehnică Militară „Ferdinand I” (ATM), Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” şi Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul”, toate din Bucureşti. Atât în Franţa cât şi în România învăţământul militar cuprinde şi instituţii de nivel postliceal, respectiv şcoli de subofiţeri sau maiştri militari.

Concursuri sportive specifice

În România concursurile sportive organizate pentru elevii colegiilor militare se numesc Spartachiade şi sunt adevărate mini-olimpiade ale sportului militar naţional; în Franţa există o competiţie echivalentă: TILD (numit anterior TILM), turneul [sportiv] între licee ale Apărării (numite anterior militare). În România există şi alte concursuri dedicate exclusiv elevilor de colegiu militar.

Încheiere

Fără a epuiza vastitatea subiectului, pretabilă la reveniri şi aprofundări ulterioare, prezenta lucrare şi-a propus să compare, la un nivel esenţial, liceele militare din România şi Franţa, ţări cu o prezenţă mai lungă sau mai scurtă în Alianţa Nord-Atlantică, cu istorie şi tradiţii diferite, dar şi cu elemente comune.

error: Content is protected !!