Fomarea statului român modern: domnia lui Al. I. Cuza

Formarea statului român modern: domnia lui Al. I. Cuza

Contextul european (1848-1856)

Convenţia de la Balta Liman, din 1849
După înfrângerea revoluţiei de la 1848 Moldova şi Ţara Românească au intrat sub ocupaţia militară rusă şi otomană, până în aprilie 1851. Între 1848-1849, în Moldova şi-a continuat domnia Mihail Sturdza iar în Ţara Românească a fost numit drept caimacam Constantin Cantacuzino.

Turcia şi Rusia se întâlnesc lângă Istanbul, în aprilie 1849, şi semnează Convenţia de la Balta Liman, care prevedea: – Restrângerea autonomiei principatelor prin limitarea dreptului de a alege domnitorul de către Adunările Obşteşti – Numirea unor domni, direct de sultan, pentru şapte ani (1849-1856): Barbu Ştirbei în Ţara Românească şi Grigore Alexandru Ghica în Moldova – Adunările Obşteşti Ordinare şi Extraordinare au fost înlocuite cu Divanuri Obşteşti.

Mişcarea unionistă (1848-1856)
Mişcarea unionistă s-a desfăşurat în ţară şi în emigraţie antrenând toate păturile şi categoriile sociale. A fost condusă de revoluţionarii care îşi desfăşurau activitatea în exil, mai ales la Paris, în Franţa. Activităţile unioniste au făcut propagandă prin diverse asociaţii, publicaţii şi memorii.

Războiul Crimeei (1853-1856)
A fost un moment prielnic mişcării unioniste româneşti.
A izbucnit din cauza divergenţelor dintre Rusia şi Imperiul Otoman, cărora li s-au alăturat Anglia, Franţa şi Sardinia.
Războiul s-a terminat cu înfrângerea Rusiei.

Congresul de pace de la Paris (1856)
Partea din tratat referitoare la Principatele Române prevedea următoarele:

• Schimbarea statutului politic al Principatelor prin: înlăturarea protectoratului Rusiei, menţinerea suzeranităţii otomane şi trecerea sub garanţia colectivă a celor şapte Mari Puteri
• Sudul Basarabiei (cu judeţele Cahul, Bolgrad şi Ismail) au fost restituite Moldovei.
• Asigurarea libertăţii de navigaţie pe Dunăre sub supravegherea unei Comisii Europene a Dunării cu sediul la Galaţi.
• Constituirea unor Adunări ad-hoc în Principate, cu scopul consultării populaţiei, referitor la unirea Moldovei cu Ţara Românească.

Adunările ad-hoc (1857)

Au avut un caracter reprezentativ (reprezentau toate categoriile sociale) şi consultativ (solicitau românilor părerea în privinţa unirii).

În Moldova, caimacamul Nicolae Vogoride, cu complicitatea Turciei şi Austriei, a falsificat alegerile. Compromisul de la Osborn dintre Franţa şi Anglia (Napoleon al III-lea, respectiv regina Victoria) a soluţionat criza, prin refacerea alegerilor şi victoria forţelor unioniste. Adunările ad-hoc formate în majoritate din unionişti au adoptat, în toamna anului 1857, rezoluţii asemănătoare.

Rezoluţiile Adunărilor ad-hoc adoptate
în Moldova şi Ţara Românească

Sunt acte, cu conţinut asemănător, adoptate la încheierea lucrărilor Adunărilor ad-hoc.

• Respectarea autonomiei Principatelor în baza vechilor capitulaţii încheiate cu Poarta;
• Unirea Principatelor Române într-un singur stat sub numele de România;
• Prinţ străin cu moştenirea tonului, ales dintr-o dinastie domnitoare a Europei ai cărei moştenitori să fie crescuţi în religia ţării;
• Neutralitatea pământului Principatelor;
• Puterea legiuitoare să fie încredinţată unei Adunări Obşteşti, în care să fie reprezentate toate interesele naţiei.

Conferinţa şi Convenţia de la Paris (1858)

Conferinţa de la Paris (1858)

Marile Puteri s-au întrunit la Paris între 10 mai – 7 august 1858, în cadrul a 19 şedinţe consacrate exclusiv problemelor privind organizarea viitoare a Principatelor Române, relaţiile acestora cu Poarta şi chestiunea Dunării.
Conferinţa de la Paris s-a încheiat cu semnarea Convenţiei de la Paris (1858).

Convenţia de la Paris (1858)

A avut valoare de Constituţie pentru Principatele Române între 1858-1864.
A stabilit viitorul statut politic, social şi administrativ al Principatelor Române.

• Se menţine suzeranitatea otomană, cu recunoaşterea autonomiei Principatelor Române, şi garanţia colectivă a Marilor Puteri;
• Unirea Moldovei cu Ţara Românească într-un stat sub numele de Principatele Unite al Moldovei şi Valahiei ;
• Noul stat trebuia să aibă anumite instituţii separate (doi domni, două guverne, două Adunări legiuitoare)
• Noul stat trebuia să aibă anumite instituţii comune (Comisia centrală de la Focșani, Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie şi armata)
• Se desfiinţau privilegiile şi rangurile boiereşti;
• Se acorda drept tuturor cetăţenilor de a fi aleşi în funcţii publice;

Pentru alegerea domnilor pe viaţă s-a stabilit crearea a două Adunări Elective pe baza votului censitar.

Adunările elective (1859)

Adunările elective

În lunile decembrie 1858-ianuarie 1859 au avut loc alegeri pentru formarea Adunărilor elective. Misiunea cea mai dificilă a fost desemnarea unui candidat la funcţia de domn. Adunarea electivă din Moldova l-a desemnat drept candidat la funcţia de domn pe colonelul Alexandru Ioan Cuza.

Dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza
În 5 ianuarie 1859, toţi cei 48 de deputaţi ai Adunării elective din Moldova l-au ales domn, prin vot deschis, pe Alexandru Ioan Cuza.

La 24 ianuarie 1859, Adunarea electivă din Ţara Românească, după momente tensionate,
îl alege în funcţia de domn tot pe Alexandru Ioan Cuza.

Prin alegerea aceluiaşi domn în Moldova şi Ţara Românească s-a realizat, mai întâi uniunea personală a Principatelor Române. Alexandru Ioan Cuza avea să obţină recunoaşterea dublei alegeri din partea Marilor Puteri, domnia sa constituind baza formării statului modern român.

Domnia lui Al. Ioan Cuza (1859-1866)

Are două etape importante: consolidarea unirii şi marile reforme.

Consolidarea unirii (1859-1862)

Primul pas a fost lupta pentru recunoaşterea dublei alegeri de către Marile Puteri. Aceasta a fost obţinută în august 1859.

Poarta otomană recunoaşte unirea Principatelor Române, dar numai pe timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1861).

Al doilea pas a fost realizarea unirii politice şi administrative prin următoarele măsuri:

• Stabilirea capitalei la Bucureşti,
• Unificarea serviciilor de vamă, telegraf, a cursului monetar, a armatei
• Crearea Comisiei centrale de la Focşani

Marile reforme (1862-1866)

Domnia constituţională (1862-1864)

• În ianuarie 1862 s-a format primul guvern unic al Principatelor Unite şi o singură adunare legiuitoare;
• 1863 – a fost adoptată legea secularizării averilor mănăstireşti;
• S-a instituit drapelul naţional

Lovitura de stat din 2 mai 1864 – a reprezentat dizolvarea Adunării legiuitoare care se opunea reformei agrare şi adoptarea, prin plebiscit, a unei noi constituţii, Statutul Dezvoltător al Convenţiei de la Paris şi a unei noi legi electorale.

Domnia autoritară (1864-1866) – reprezintă perioada în care s-au adoptat cele mai importante legi din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza:

• Legea rurală (1864)
• Legea pentru instrucțiunea publică
• Adoptarea Codului civil şi Codului penal
• Recunoaşterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române

 

Abdicarea (1866)

Opozanţii lui Alexandru Ioan Cuza, nemulţumiţi de modul de aplicare a reformelor şi de ritmul acestora, au format o alianţă numită monstruoasa coaliție, care urmărea detronarea domnului.

În 11 februarie 1866 a avut loc lovitura de stat prin care un grup de militari şi oameni politici l-au obligat pe Alexandru Ioan Cuza să abdice şi să părăsească ţara.

Conducerea Principatelor Unite a fost preluată de o locotenenţă domnească formată din Lascăr Catargiu, Nicolae Golescu şi colonelul Nicolae Haralambie.