Ianus, zeul începuturilor
Cine a fost
Atunci când începe un an nou, ne gândim inevitabil la ce a fost și la ce urmează. Romanii aveau un zeu care reprezenta exact acest moment de tranziție, în care ceva se termină și altceva începe: Ianus. Spre deosebire de majoritatea zeilor latini, el nu provine din mitologia greacă, ci este o divinitate cu origini exclusiv romane. Prin urmare, el nu are un echivalent direct în panteonul grec. Ianus, unul dintre cei mai vechi zei ai Romei antice, era considerat zeul începuturilor, al schimbărilor și al tranziţiilor, al trecerilor dintre diferite momente sau stări. Zeu al momentelor-cheie, sentinelă tăcută a timpului, el nu guverna durata, ci clipa nevăzută a schimbării. Exact acel moment în care ceva se termină și altceva începe. Din acest motiv, Ianus era invocat primul în ritualuri. Romanii credeau că, dacă Ianus nu deschide drumul, ceilalți zei nu pot fi contactați. El era, metaforic, portarul ceresc.
Originea numelui
Numele zeului vine din cuvântul latin ianua, care înseamnă „ușă” sau „poartă”. Acest lucru arată rolul său principal: Ianus era zeul pragurilor – dintre trecut și viitor, dintre vechi și nou, dintre încheieri şi începuturi, dintre ieşiri şi intrări, dintre apusuri şi răsărituri, dintre pace și război.
Ianus nu era un zeu al distrugerii, ci al schimbării ordonate. Schimbarea, pentru romani, nu era ceva periculos atâta timp cât era supravegheată de Ianus. El veghea asupra momentelor importante din viața oamenilor și a statului roman. Şi astăzi, devenirea noastră este normată de necesare ritualuri de trecere.
Cum era reprezentat
Ianus este ușor de recunoscut pentru că era reprezentat cu două fețe. O față, mai bătrână, privește spre trecut. Cealaltă față, mai tânără, privește spre viitor.
Această reprezentare arată că Ianus vede în același timp şi ce a fost, și ce urmează. El este martorul schimbării și garantul continuității. În unele reprezentări, el ține chei, care arată că poate deschide sau închide porți simbolice, cum ar fi începutul unui nou drum. Alteori apare cu un toiag, semn al autorității sale. Mai rar, Ianus poate avea chiar patru fețe, asociate celor patru puncte cardinale sau anotimpurilor.
Ce rol avea în Roma antică
Ianus era veghetorul (sau protectorul) începuturilor: începutul anului, începutul unei călătorii, începutul unei construcții, începutul unei noi etape din viață. Prima lună a anului, Ianuarie, îi poartă numele, deoarece reprezintă trecerea dintre anul vechi și cel nou.
În Roma exista un templu dedicat lui Ianus, cu porţi la ambele capete. Când porțile erau deschise, Roma se afla în război. Când erau închise, era pace. E drept, cum Roma era mereu în expansiune, aceste porţi au stat mai mult deschise…
Posteritate: mai contează Ianus astăzi?
Chiar dacă nu mai credem în zeii romani, ideea lui Ianus este încă prezentă. De fiecare dată când vorbim despre „un nou început” sau despre „a închide un capitol” ori „a lăsa ceva în urmă”, folosim aceeași simbolistică veche de mii de ani. Luna ianuarie, cea dintâi din an, este un prag simbolic, atât al reflecției bazate pe trecut cât și al speranței în viitor. Dar imaginarul asociat lui Ianus apare şi în filme, precum în „Cronicile lui Riddick”, filmele din seria „Avengers”, seriile „Stargate”, „Doctor Who” sau chiar „Matrix”, unde apare Făuritorul de Chei. Şi exemplele pot continua, cu o menţiune specială, de astă dată din literatura română: Glosa lui Mihai Eminescu, un îndreptar al conştientizării, al asumării trecerii noastre prin această lume, în care „Vreme trece, vreme vine, / Toate-s vechi și nouă toate”, despre „masca fericirii, / Ce din moartea ei se naște / Și o clipă ține poate”. Astfel, „Viitorul și trecutul / Sunt a filei două fețe, / Vede-n capăt începutul / Cine știe să le-nvețe; / Tot ce-a fost ori o să fie / În prezent le-avem pe toate, / Dar de-a lor zădărnicie / Te întreabă și socoate.”
Pisica meteo în folclorul românesc
Ca o curiozitate, în folclorul românesc a supravieţuit o superstiţie simpatică, legată de capacitatea pisicilor de a prevesti… starea vremii! Astfel, dacă o pisică se spală în pragul casei şi se uită apoi afară, temperaturile vor creşte, vremea sigur se va îmbuna! Dacă, însă, pisica se uită înăuntru, atunci temperaturile… vor scădea! Nu te pui cu pisicile, ele știu întotdeauna mai bine!
Încheiere
Ianus este zeul roman al începuturilor, al ritualurilor de trecere. Are două fețe: una mai bătrână, orientată către trecut, alta mai tânără, către viitor. Din acest motiv, luna ianuarie, poarta dintre anul vechi și anul nou, este numită după el. Ianus ne amintește că orice început are un trecut și că orice sfârșit conține, deja, un viitor. Într-o lume postmodernă grăbită, acest zeu din Roma antică ne invită să stăm, o clipă, în prag, să privim simultan în ambele direcții și să pășim, conștient, asumat, înainte…