Arta scrierii

Sunteţi în pană de inspiraţie? Lăsaţi inspiraţia să vă călăuzească pana, după îndrumările docte din prezentul extras din ENCICLOPEDIA lui Diderot & D’Alembert, în traducerea lui Mădălin Roşioru! (Pentru enciclopedişti şi cititorii contemporani lor, textul avea o certă valoare practică. Pentru noi, astăzi, textul este… un fel de poezie.)

Despre poziţia corpului pentru a scrie, & despre ţinerea penei.

Înainte de a demonstra principiile scrierii, e necesar să lămurim felul în care trebuie să ne aşezăm pentru a scrie, & cum trebuie ţinută pana. Aceste două lucruri sunt importante; unul constă în atitudinea graţioasă a corpului, & celălalt în facilitatea execuţiei. Există câte o poziţie convenabilă pentru fiecare sex, deşi majoritatea magiştrilor încă nu recunosc decât una singură. Nu mă voi întinde aici decât în ceea ce priveşte poziţia proprie bărbaţilor, rezervându-mi foaia următoare pentru a vorbi despre cea care le priveşte pe domnişoare, pe care nu o consider mai puţin esenţială decât cea dintâi.

Despre poziţia corpului.

Trei lucruri sunt necesare pentru a scrie; o zi frumoasă, o masă solidă, & un scaun comod. Lumina pe care o primim din partea stângă este întotdeauna prielnică, când din locul în care scriem putem vedea cerul. Masa şi scaunul trebuie astfel potrivite încât persoana aşezată să-şi poată lăsa cu uşurinţă coatele pe masă fără să se aplece. Această atitudine fiind cea mai firească, trebuie să o preferăm oricărei alteia. O masă prea înaltă pentru scaun, împiedică braţele să acţioneze, & face scrierea apăsătoare; o masă prea joasă ne face să privim de aproape, oboseşte corpul & forţează efectele penei. Trebuie deci, pe cât cu putinţă, să ne procurăm toate comodităţile, încât scrierea să dobândească mai multă îndrăzneală & uşurinţă.

Deşi tinerii sunt povăţuiţi să-şi ţină corpul drept faţă de masă,  braţele cu care scriu nu ar acţiona cu destulă libertate dacă ar urma acest precept cu prea multă rigoare. Pentru ca nimic să nu împiedice mişcarea, trebuie să-şi apropie partea stângă a corpului de masă fără să se sprijine de aceasta, şi nici măcar s-o atingă, & să îndepărteze partea dreaptă la o distanţă de patru până la cinci degete.

Braţul stâng trebuie să înainteze către partea din faţă a mesei, & să se aşeze pe aceasta de la cot şi până la mână, ale cărei degete numai trebuie să ţină hârtia într-o direcţie mereu verticală, făcând-o să urce sau să coboare, & conducând-o la dreapta sau la stânga, după împrejurări.

Diferitele genuri de scrieri determină depărtarea braţelor de corp; pentru scrierea rotunjită e nevoie de o mai mare depărtare decât pentru scrierea bastardă sau curgătoare. Împărţind antebraţul în trei părţi, numai două treimi vor fi aşezate pe masă, & cealaltă treime terminată de cot se va afla deasupra acesteia. Ţinerea penei dă mâinii, în chip firesc, o formă circulară; această mână care nu are alt sprijin pe hârtie decât dedesubtul încheieturii & extremitatea ultimelor două degete, nu mai are nevoie decât de sprijinul vârfului penei. Trebuie lăsat un gol rezonabil între încheietura cu pricina & ultimele două degete, încât pana să nu se răstoarne către exterior, ceea ce e important să nu se neglijeze.

Corpul trebuie aplecat puţin în faţă, & capul să se supună acestei înclinări fără să se plece în nici un chip pe vreunul dintre umeri. Ochii trebuie aţintiţi pe vârful penei, & picioarele să stea pe pământ; trebuie ca stângul să stea drept faţă de corpul pieziş, & celălalt să se îndepărteze de acesta în partea dreaptă.

Tocmai din respectarea tuturor acestor reguli reiese un fel de a scrie cu uşurinţă. […] O sumară examinare a acestei atitudini pusă faţă în faţă cu lămurirea ei va fi îndeajuns pentru a o face pe înţelesul tuturor.

Despre ţinerea penei

Se ţine pana cu trei degete, care sunt degetul gros, arătătorul şi degetul mare. Extremitatea degetului mare de lângă unghie o susţine din josul & la mijlocul deschiderii sale mari. Degetul gros o mână tot timpul susţinând-o fără să o acopere între prima articulaţie a arătătorului & extremitatea aceluiaşi deget, & prin partea de sus ea trebuie să treacă printre cea de-a doua & cea de-a treia articulaţie ale aceluiaşi deget arătător. Nu trebuie lăsată lumina să treacă printre pană & degetele arătător & mare. Degetele nu trebuie nici să strângă din cale-afară pana, nici să fie alungite şi prea ţepene. Cele două [degete] de dedesubt care sunt inelarul & degetul mic trebuie să se îndepărteze puţin de degetul mare, ca să nu le încurce pe celelalte în flexiunile lor. Încheietura trebuie plasată faţă în faţă cu umărul drept, & în aceeaşi linie piezişă a braţului, nefiind aşezată decât foarte uşor pe masă sau pe hârtie. […]

Trebuie observat că se ţine pana mai scurtă între degete pentru scrierile pe care vrem să le pictăm mai curând decât pentru cele care sunt expediate, & că degetele concurează la formarea scriiturii. Astfel, degetul gros este principalul; el face pana să se mişte & tot el o face să opereze toate efectele. Arătătorul, deşi o acoperă pe deasupra, ajută nespus la mişcările hotărâtoare [ale penei], împreună cu degetul gros; acesta le produce urcând, & acela coborând. Degetul gros susţine pana, & face ca mâna să scrie multă vreme fără să ostenească. Celelalte degete poartă mâna, conducând-o de la stânga la dreapta datorită degajării despre care voi vorbi în continuarea acestei opere.

Despre aplecare în general.

Există subiecţi în care talentul pentru scriere pare înnăscut, cu bunăvoinţă & muncă susţinută, îi vedem făcând în puţină vreme progrese sensibile în această artă. Există şi alţii, dimpotrivă, în care nu se găseşte nici o aplecare [în această privinţă]. Aceştia, având de luptat cu firea lor îndărătnică, nu ajung s-o dovedească decât prin exerciţiu & practică. Lor le trebuie mai mult timp pentru a ajunge în acelaşi loc ca şi cei dintâi. Dar nu sunt ei oare răsplătiţi de prinosul ce le revine?

Despre poziţia domnişoarelor pentru a scrie.

După ce am vorbit despre poziţia cuvenită pentru bărbaţi pentru a scrie cu graţie, e rândul să dăm seamă şi despre cea care este în firea domnişoarelor. Ea este de cea mai mare însemnătate, deoarece respectarea ei exactă păstrează talia & menţine umerii la fel de drepţi unul ca altul. Iat-o: când sunt aşezate pe un scaun pe măsura înălţimii lor fireşti & a mesei, precum s-a zis mai devreme, trebuie să-şi ţină corpul drept, & umerii să fie la aceeaşi înălţime. Iar braţele lor la o depărtare egală de corp să nu înainteze pe masă decât primele două treimi ale antebraţului, & ca treimea rămasă să rămână deasupra [acesteia]. Încât corpul să n-o atingă, & să fie îndepărtat [de masă] cu un lat de deget. Iar capul lor, care nu trebuie să se încline în nici o parte, să fie puţin aplecat în faţă, încât ochii să se aţintească asupra vârfului penei pentru a conduce toate mişcările pe care le va face pe hârtie, care trebuie să fie neapărat în dreptul capului, & degetele mâinii stângi să o direcţioneze ţinând-o din partea de jos. Picioarele să stea pe podea lângă corp; să fie puţin depărtate unul de celălalt, & tălpile să fie întoarse către afară. Nu voi repeta câtuşi de puţin ceea ce am zis în cuprinsul observaţiilor precedente asupra ţinerii penei, care e aceeaşi pentru femei ca şi pentru bărbaţi; voi observa numai că ea trebuie aşezată între degete încât să se afle în prelungirea braţului. În cazul în care o domnişoară ar alege o scriere franţuzească, după cum se vede în mai multe rânduri, va avea grijă să îndepărteze mai mult braţele de corp decât ar pretinde-o celelalte tipuri de scriere. […]

Intenţia mea nu este dând această nouă metodă, s-o discreditez pe cea de care ne-am folosit aproape întotdeauna; dar vom conveni că este mult mai bună pentru bărbaţi ale căror mişcări nu le încurcă nimic, decât pentru domnişoare care sunt supuse de la vârsta cea mai fragedă unor corsete de balenă sau din altă materie la fel de puţin flexibilă, & pentru care trebuie căutată o poziţie care să nu sporească deloc constrângerea în care se află deja. Eu am încercat-o de mai multe ori pe cea pe care o anunţ aici, & succesul ei a răspuns întotdeauna aşteptărilor mele. Astfel mamele, care pentru a păstra talia fiicelor lor, le ţin departe de cele mai multe ori de o cunoaştere folositoare în orice stare s-ar afla, nu vor avea să se teamă de nici un accident, dacă învăţătorul, însărcinat cu predarea ei, o pune în practică. Poate fi folosită de asemenea pentru persoanele distinse, care scriu puţin, pot să se dispenseze de a sprijini corpul pe braţul stâng.