Nichita Stănescu

Traduceri de Mădălin Roşioru

Marine <—–>  Marină
La paume aux coquillages, sonne–la
que s’assoupissent le sel et les pierres
comme dans le soir qui nous transforma
en colonnes sous la voûte de la mer.De la queue, les dauphins battaient
dans la proue de la lune verte
et comme le bois du chagrin tombait,
tu semblais vivre sa prise et sa perte.

Et les crabes de tes mains, à côté,
déroulaient, d’algues, vieilles,
des couvertures vertes, agitées
et, au sommeil des tempes, pareilles.

Sonne pour moi de tes paumes, éclaire
le ciel d’eaux au–dessus, parcouru
par des poissons de lumière
au bord du soleil sans début.

Palma cu scoici, o sun-o tu,
în adormirea pietrelor şi-a sării,
ca-n înserarea ce ne prefăcu
stâlpi răsuciţi sub bolta mării.Deasupră-ne, delfini bătând
cu coada prora lunii verzi,
lemnul tristeţii desprinzând
ţi se părea că-l prinzi, că-l pierzi,

şi crabii mâinilor, în lături
desfăşurau, de alge, vechi,
verzoase, fluturate pături,
cu somnul tâmplelor perechi.

O, sună-mi tu din pălmi, sticleşte
deasupra cer de ape, străbătut
cu fulgerarea cozilor de peşte
la dunga soarelui neînceput.

 

Mélodie racontée <—–> Melodie povestită
 L’amour que j’avais pour toi à l’époque
rendait de moi un homme presque beau.
Je pensais jusqu’à l’horizon
et même
j’avais réussi à penser jusqu’à l’astre du jour.Tu étais si svelte, et ta chevelure
noire sur tes épaules ondoyait.
Lorsque tu parlais, ta voix tuait des fantômes,
et le battement de mon cœur t’entourait
comme une planète en retard.

Maintenant,
quand le hasard béni
t’a fait apparaître devant moi,
mon soleil s’assombrit,
et ses étoiles luisantes le ciel les étale
pour que je pense, fort, jusqu’aux étoiles.

Dragostea pe care ţi-o purtam pe atunci
făcea din mine un bărbat aproape frumos.
Mă gândeam până la orizont
şi chiar
izbutisem să mă gândesc până la soare.Erai atât de subţire, şi coama neagră
ţi-o lăsai fluturată, pe umeri.
Când vorbeai, glasul tău ucidea fantome,
şi bătaia inimii mele îţi dădea ocol
ca o planetă ce-ntârzie…

Acum,
când întâmplarea binecuvântată
mi te-a adus în cale,
soarel meu se-ntunecă,
şi cerul şi-arată stelele sticolase,
ca să mă gândesc încordat până la stele!

 

Avec une légère nostalgie <—–> Cu o uşoară nostalgie
Plus dans les arbres peu épais tombait
le soir, plus nos cœurs commençaient
à éclairer, chercheurs de la pierre
philosophale, flâneurs qui espèrent.Et tout devait se transformer en or
(ô, Dieu, quel terrible record):
tes regards, ton ouïe, ton langage,
l’air qu’on traversait à la nage.

Comme des lacs de plaine étaient
les secondes à traverser.
L’heure à couronne de nuages
lilas partait dans son voyage.
T’en souviens–tu, âme? Pensée?

Cu cât se-nsera peste arborii rari,
cu atât începeau să lumineze mai tare
inimile noastre de hoinari,
căutătorii pietrei filosofale.Totul trebuia să se transforme în aur,
absolut totul:
cuvintele tale, privirile tale, aerul
prin care pluteam, sau treceam de-a-notul.

Clipele erau mari ca nişte lacuri de câmpie,
şi noi nu mai conteneam traversându-le.
Ora îşi punea o coroană de nori, liliachie.
Ţi-aduci aminte, suflete de-atunci, tu, gândule?

Din volumul O viziune a sentimentelor, Editura pentru literatură, Bucureşti, 1964.
Le traducteur tient à remercier chaleureusement Monsieur Michel Ivanoff pour ses précieux conseils qui se retrouvent dans les  versions finales.

error

Vă place acest site? Distribuiţi, vă rugăm :)

error: Content is protected !!