Dacia romană. Romanizarea. Creştinismul_clasa a VIII-a

 

 

 

 

 

DONARIUL de bronz de la Biertan, judeţul Sibiu, secolul IV

REZUMAT

După războaiele daco-romane conduse de împăratul Traian, în anul 106 d.Hr., Dacia a fost cucerită și a devenit provincie a Imperiului Roman. Această provincie, numită Dacia Romană, a avut un rol important în consolidarea stăpânirii romane la nord de Dunăre. Ea era o provincie imperială, condusă de un guvernator numit legatus Augusti pro praetore. Din punct de vedere teritorial, Dacia cuprindea Transilvania, Banatul și Oltenia, având capitala la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, construită nu departe de vechea capitală a regelui Decebal.

De-a lungul timpului, provincia Dacia a trecut prin mai multe reorganizări administrative. În anii 117–118, ea a fost împărțită în Dacia Superioară și Dacia Inferioară. Apoi, în anul 123, a fost divizată în trei părți: Dacia Porolissensis, Dacia Superioară și Dacia Inferioară. Ultima reorganizare a avut loc în anul 168, când s-au format Dacia Porolissensis, Dacia Apulensis și Dacia Malvensis.

Odată cu instalarea romanilor pe teritoriul Daciei, a început procesul de romanizare, adică adoptarea de către populația locală a limbii, obiceiurilor și tradițiilor romane. Romanizarea a fost un proces complex și de durată, realizat prin mai mulți factori: administrația romană, armata și trupele auxiliare cantonate în castre, veteranii și coloniștii aduși din diferite părți ale imperiului, precum și prin dezvoltarea orașelor (coloniilor și municipiilor). Viața religioasă, educația și schimburile culturale au contribuit și ele la răspândirea civilizației romane.

Etapele romanizării pot fi împărțite astfel: înainte de anul 106 a avut loc o romanizare neoficială, prin contactele comerciale și culturale dintre daci și romani; între anii 106–271/275, romanizarea a fost oficială, datorită administrației romane directe; după retragerea romanilor din Dacia, procesul a continuat în rândul dacilor liberi.

În același timp, în interiorul Imperiului Roman s-a răspândit o nouă religie: creștinismul, apărut la începutul secolului I d.Hr. Această religie monoteistă s-a răspândit prin intermediul soldaților, coloniștilor și misionarilor. Deși la început creștinii au fost persecutați și mulți au devenit martiri, situația s-a schimbat în anul 313, când împăratul Constantin cel Mare a dat Edictul de la Milan, prin care creștinismul a devenit religie oficială în Imperiul Roman.

Dovezile arheologice, cum ar fi donariul de bronz de la Biertan (județul Sibiu), datat în secolul al IV-lea, arată că această religie s-a răspândit și în fostele teritorii ale Daciei. De asemenea, în limba română s-au păstrat numeroși termeni creștini de origine latină: creștin, biserică, cruce, altar, botez, duminică, înger, Dumnezeu — dovadă a legăturilor strânse dintre romanitate și credința creștină.

Astfel, perioada Daciei Romane, procesul de romanizare și răspândirea creștinismului au avut un rol decisiv în formarea poporului român și a limbii române, care își păstrează până astăzi rădăcinile latine.

 

 

SCHEMA LECŢIEI

Dacia romană. Romanizarea. Creştinismul

 

1. 1. 1. Dacia romană (106-271)
      • a avut rang de provincie imperială administrată de un guvernator: legatus Augusti pro praetore
      • a cuprins: Transilvania, Banatul şi Oltenia
      • capitala la Ulpia Traiana Sarmizegetusa
      • a avut trei reorganizări:
        • în 117/118 a fost divizată în Dacia Superioară şi Dacia Inferioară
        • în 123 a fost împărţită în 3: Dacia Porolissensis, Dacia Superioară şi Dacia Inferioară
        • în 168: Dacia Porolissensis, Dacia Apulensis şi Dacia Malvensis
   2. 2. Romanizarea
      • este un proces istoric complex care constă în însuşirea tradiţiilor, obiceiurilor romane, a limbii latine vulgare (obişnuite) de către poporul cucerit prin intermediul factorilor romanizării
      • factorii romanizării:
        • administraţia
        • armata (legiuni şi trupe auxiliare cantonate în castre)
        • veteranii
        • coloniştii
        • urbanizarea (aşezări de tipul colonii şi municipii)
        • viaţa religioasă (*sincretism religios, *interpretatio romana)
        • educaţia
      • etapele romanizării:
        • înainte de 106 – romanizarea neoficială
        • 106-271/275 – oficială
        • după 275 – romanizarea dacilor liberi
   3. 3. Creştinismul
      • religie monoteistă apărută la începutul sec. I, în Imperiul Roman
      • s-a răspândit prin intermediul soldaţilor, coloniştilor şi al misionarilor
      • creştinii sunt persecutaţi – martiri
      • în 313 prin Edictul de la Milan a devenit religie oficială în Imperiul roman
      • în limba română s-au păstrat termeni creştini de origine latină: creştin, cruce, biserică, botez, altar, Dumnezeu, duminică, înger
      • dovezi arheologice: donariul de bronz de la Biertan, jud Sibiu, datat secol IV.